Poliţiştii locali au aplicat sancţiuni celor ce au tulburat liniştea oraşului Focşănenii sunt atenţionaţi de poliţiştii locali şi în ceea ce priveşte obţinerea tuturor autorizaţiilor pentru construcţiile pe care le deţin.
Astfel, poliţiştii locali din cadrul Compartimentelor disciplină în construcţii şi afişaj stradal, protecţia mediului, evidenţa persoanei, activitate comercială, au realizat săptămana trecută o serie de verificări la autorizaţiile de construire şi au fost somate persoanele care nu aveau autorizaţii pentru construcţiile efectuate să intre în legalitate. «Au fost îndepărtate persoanele care apelează la mila publicului – din zona centrală. În acest sens au fost verificate/ legitimate un număr de 10 persoane fără adăpost – pe str. Republicii, bd. Unirii, pe bd. Brăilei şi în Pasajul de langă Piaţa Moldovei şi au fost aplicate un număr de 5 sancţiuni contravenţionale – avertismente şi amenzi, în valoare de 500 lei. Au fost legitimate şi avertizate verbal persoanele care tulburau ordinea şi liniştea publică în incinta unităţilor de învăţămant şi a fost aplicată o sancţiune contravenţională, amendă, în valoare de 500 lei », spun poliţiştii locali. (Raluca MANOLACHE)
Poliţiştii locali au aplicat sancţiuni celor ce au tulburat liniştea oraşului Focşănenii sunt atenţionaţi de poliţiştii locali şi în ceea ce priveşte obţinerea tuturor autorizaţiilor pentru construcţiile pe care le deţin.
Astfel, poliţiştii locali din cadrul Compartimentelor disciplină în construcţii şi afişaj stradal, protecţia mediului, evidenţa persoanei, activitate comercială, au realizat săptămana trecută o serie de verificări la autorizaţiile de construire şi au fost somate persoanele care nu aveau autorizaţii pentru construcţiile efectuate să intre în legalitate. «Au fost îndepărtate persoanele care apelează la mila publicului – din zona centrală. În acest sens au