Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noaptea Reducerilor Vedetă, sâmbătă, la Iulius Mall Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 31 octombrie 2013 ·

Noaptea Reducerilor Vedetă la Iulius Mall Suceava va debuta sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19:00. Recitaluri ale celor mai în vogă artişti, prezentare de modă sub semnătura lui Cătălin Botezatu, concurs de dans, petreceri pentru prichindei, promoţii atractive şi premii ispititoare sunt coordonatele unei seri în care, după cum susțin organizatorii, “clienţii sunt VIP-uri”.

Iulius Mall Suceava îşi va răsfăţa clienţii cu preţuri reduse în toate magazinele lor preferate şi cu momente artistice inedite. În singura noapte din an când preţurile sunt mai mici decât ziua, îndrăgita destinaţie de cumpărături şi petrecere a timpului liber propune o prezentare de modă incendiară a celui mai apreciat designer român, Cătălin Botezatu. Cele mai deosebite creaţii ale acestuia vor încânta publicul din Iulius Mall Suceava.

Concurs de dans între licee

De buna dispoziţie a clienţilor veniţi la cumpărături vor fi responsabili Smiley şi Anda Adam. Artiştii vor încinge atmosfera cu hiturile lor şi îi vor îndemna pe cei prezenți să petreacă toată noaptea pe ritmuri antrenante. De la sărbătoarea reducerilor nu vor lipsi nici simpaticii prezentatori Buzdugan şi Morar, care se vor asigura că toţi clienţii Iulius Mall se distrează pe cinste. În plus, clienţii se vor delecta cu un concurs de dans între licee şi vor participa la întreceri amuzante cu premii pe loc, demonstrații de hair-styling Carmen Style şi aerobic Fit For Fun. Şi cei mici vor avea motive de bucurie. Pentru ei se deschide Lumea Poveştilor, în zona KidsLand, unde prichindeii se vor distra alături de personajele lor preferate şi de trăsnitul clovn Bobo.

Sute de premii puse la bătaie

Întreaga noapte va fi condimentată cu sute de premii. Toţi cei care fac cumpărături de minimum 100 de lei sunt răsplătiţi cu dulciuri, torturi, băuturi răcoritoare, sticle de vin, bijuterii şi vouchere. Pas

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°