Cei doi aspiranţi pentru a fi desemnaţi candidaţi ai PDL petru alegerile prezidenţiale de anul viitor, Cătălin Predoiu - fost ministru al Justiţiei - şi Gheorghe Falcă - primarul din Arad - şi-au încheiat în urmă cu puţine momente alocuţiunile în faţa membrilor democrat-liberali care au umplut sala Europa a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca.
Sâmbătă urmează ca poporul democrat-liberal să vină la urne şi prin vot să îl aleagă pe cel ce-i va reprezenta în alegerile prezidenţiale de anul viitor.
Cătălin Predoiu, mult mai aplicat în discurs, a pledat pentru o Românie condusă spre prosperitate şi normalitate şi o unificare a dreptei, atunci când PDL şi celelalte formaţiuni vor fi pregătite.
La rândul său, Gheorghe Falcă, cu proiectul "Socieatea vie", a pledat pentru recuperarea pe partea dreaptă a unor categorii sociale şi profesionale acaparate de USL şi a făcut din unificarea dreptei o prioritate.
În aceste momente membrii PDL din Cluj le adresează întrebări celor doi.
De remarcat absenţa de la prezidiu a primarului municipiului, Emil Boc, cel care acum câteva zile a tratat modalitatea de desmenare a candidaţilro din partid drept un simplu joc democratic care mai animă viaţa de partid.