În amintirea dureroasă a tragicului accident colectiv de muncă, explozia care a avut loc la Sectorul I al E.M. Uricani, în 02 noiembrie 1972, vă rog respectuos şi anul acesta să-mi acordaţi un mic spaţiu în paginile cotidianului „Ziarul Văii Jiului” pentru un anunţ comemorativ.
În 02 noiembrie a.c. se împlinesc 41 de ani de când la Sectorul I al minei Uricani au murit arşi de vii în adâncurile pământului 45 de oameni, fără candelă, fără lumânare la căpătâi şi fără prea multă recunoştinţă nici ieri şi nici azi. Familiilor acestora, urmaşilor lor sincere condoleanţe! Dumnezeu să-i odihnească în pace!
Noi, ortacii lor, care mai suntem în viaţă nu-i vom uita niciodată.
Iar pe tine, prietene, Marian Boboc, te „blestem” să-l depăşeşti pe Panait Istrati, să finalizezi istoria însângerată a „ciulinilor răzvrătiţi”, însângeraţi şi, deopotrivă, îndoliaţi ai Văii Jiului.
Cu preţuire, Ion Nicu ŢIGĂNTELE
N.R. Frumos gestul poetului Ion Ţigăntele de a readuce an de an în atenţia opinia publice explozia de la mina Uricani. În privinţa „blestemului”-îndemn, referitor la cărţile-document dedicate accidentelor miniere, mărturisesc că am avut în intenţie şi scrierea unei cărţi despre cele două mari nenorociri întâmplate la mina Uricani, însă nu am avut parte de sprijinul autorităţilor locale.
În amintirea dureroasă a tragicului accident colectiv de muncă, explozia care a avut loc la Sectorul I al E.M. Uricani, în 02 noiembrie 1972, vă rog respectuos şi anul acesta să-mi acordaţi un mic spaţiu în paginile cotidianului „Ziarul Văii Jiului” pentru un anunţ comemorativ.
În 02 noiembrie a.c. se împlinesc 41 de ani de când la Sectorul I al minei Uricani au murit arşi de vii în adâncurile pământului 45 de oameni, fără candelă, fără lumânare la căpătâi şi fără prea multă recunoştinţă nici ieri şi nici azi. Familiilor
