Scris de Valentin Rusu - Miercuri seara, la Porto Arte, dovleacul roz a fost în rolul principal. Membrii asociaţiei Oncohelp au pus acest simbol de Halloween la dispoziţia doritorilor, în campania Help25, prin care se luptă împotriva cancerului la sân, cu toate „armele”, cea mai importantă fiind prevenţia. Prețul unui dovleac roz a fost între 50 și 100 de lei, iar banii s-au îndreptat spre mamograful care va fi cumpărat în cadrul campaniei Help25 a Asociației OncoHelp din Timișoara.
Trupa FM a susţinut un concert, tot miercuri seară, în cadrul aceleiaşi campanii. Campania „Help25” a demarat în 1 octombrie 2013 şi este o campanie destinată conştientizării şi informării cu privire la cancerul la sân, având ca principale obiective implementarea unui program de screening cu privire la această boală, precum şi strângerea de fonduri (200.000 de euro) necesare achiziţionării unui mamograf pentru Asociaţia OncoHelp, cu care vor fi făcute 5.000 de mamografii femeilor din mediul rural din Regiunea de Vest.
În aceeaşi zi, Asociația OncoHelp, în parteneriat cu Facultatea de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, a organizat seminarul „Perspectivă holistică asupra maladiei neoplazice sau despre resursele ei metamorfozante”, susţinut de prof. univ. dr. Anca Munteanu. La eveniment au participat studenţi, psihologi, medici, persoane din cadrul Grupului de Suport „Violeta”, din cadrul Oncohelp Timişoara.