Prinţul Charles a declarat, într-un mesaj transmis aseară la lansarea părţii a treia a documentarului “Wild Carpathia”, că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră, iar jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate. Premiera de gală a celei de-a treia părţi a seriei documentare “Wild Carpathia” a avut loc aseară, la hotelul Pullman din Bucureşti, potrivit Mediafax. La eveniment au participat numeroase personalităţi, între care ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediu de Afaceri, Maria Grapini, ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Ambasadorul Martin Harris, prezent la eveniment, a spus, printre altele, că are onoarea să citească, în cadrul evenimentului, un mesaj al unui “turist care revine în România în fiecare an, care are o apreciere şi o pasiune deosebită pentru România”, respectiv prinţul Charles de Wales. În mesajul transmis prin intermediul lui Martin Harris, prinţul Charles a spus că îi face mare plăcere să sprijine o cauză care este foarte aproape de sufletul său.
“Unul din motivele pentru care întotdeauna mi-a făcut mare plăcere să revin în România este frumuseţea naturală extraordinară a peisajelor sale şi a pădurilor sălbatice virgine din Munţii Carpaţi”, a spus prinţul Charles, precizând, însă, că, din păcate, “toate acestea pot să dispară cu rapiditate”. ”În anumite zone deja este prea târziu şi situaţia se înrăutăţeşte în fiecare zi. Se estimează că România pierde 3 hectare de pădure virgină pe oră. Iar jumătate din acest fenomen se petrece în zone care ar trebui să fie protejate”, a spus prinţul Charles.
El a precizat că acest lucru este important, întrucât “România este unul dintre puţinele locuri din Europa în care există întinderi largi de astfel de ţinuturi încă sălbatice”. “De fapt, Munţ