Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INIȚIATIVĂ CONTROVERSATĂ. Belgia ia în considerație legalizarea EUTANASIEI în cazul copiilor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 31 octombrie 2013 ·

După ce au legalizat eutanasia în cazul persoanelor de peste 18 ani, guvernul belgian ia în calcul un amendament care să le permită și copiilor și persoanelor în fază incipientă de demență să opteze pentru această variantă de a-și pune capăt vieții.

Susținătorii acestei inițiative susțin că eutanasierea copiilor, cu acordul părinților, le oferă acestora ocazia de a pune capăt unei situații extrem de dureroase. Oponenții însă pun la îndoială că micuții pot lua o asemenea decizie în mod rațional.

Inițiatorul acestui proiect legislativ este Partidul Socialist, aflat la putere. În schimb, Partidul Creștin Democrat Flamand a anunțat că se va opune proiectului și că va sesiza Curtea Drepturilor Omului.

În prezent, proiectul este dezbătut la Senat, votul final urmând a fi dat de către Parlamentul reunit, fapt ce ar putea avea loc peste câteva luni.

"Este ciudat că minorilor nu li se permite să se căsătorească, dar ar putea lua o decizie cu privire la momentul în care să moară", a declarat în fața Senatului arhiepiscopul catolic Andre-Joseph Leonard.

Arhiepiscopul a mai precizat că există alternative care fac eutanasia inutilă, dând drept exemplu "sedarea terminală", care presupune sedarea pacienților și deconectarea lor de la aparatele de menținere a vieții, iar în decurs de câteva zile aceștia vor muri prin înfometare. În opinia arhiepiscopului, o asemenea metodă îi cruță pe medici de povara de a-și ucide pacienții.

Belgia este unul dintre statele pionere cu privire la eutanasiere, această metodă fiind legalizată acum 11 ani. Numărul persoanelor care au apelat la aceste metode a crescut, de la 235 în 2003 la 1432 în 2012. În cele mai multe cazuri, medicii le administrează pacienților un sedativ înainte de a le injecta o substanță care să le facă inima să se oprească.

La nivel mondial, eutanasia este legală în doar câteva țări. În Olanda,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 11 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 7 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 7 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum 3 ore
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă

BusinessMagazin acum 10 ore
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă de către Senat.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 10 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Vestea anunțată de ministerul Finanțelor. Sunt 4 miliarde de euro

Gandul acum 8 ore
Ministerul Finanțelor anunță că a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe piețele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euro-obligațiuni pe piețele internaționale și a patra tranzacție realizată în 2025.

Vremea

București
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

6°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°