În cadrul unor acţiuni pe linia combaterii traficului ilegal cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat aproximativ 49.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară. Ca de multe atâtea ori, pentru reţinerea contrabandiştilor poliţiştii de frontieră au tras două focuri de avertisment în plan vertical. Valoarea ţigărilor confiscate depăşeşte suma de 490.000 lei.
În primul rând, în data de 30 octombrie a.c., la nivelul Sectorului PF Rădăuţi s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 19.30, poliţiştii de frontieră au observat un grup de persoane care transportau peste frontiera de stat din Ucraina în România mai multe colete voluminoase ce conţineau ţigări de contrabandă.
Lucrătorii noştri au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare fiind trase, conform legii, două focuri de avertisment în plan vertical. În urma acţiunii, a fost reţinut un cetăţean ucrainean T. Vasilievici, în vârstă de 25 ani, celelalte persoane dispersând-se pe teritoriul statului vecin.
Imediat au fost informaţi şi grănicerii ucraineni care ne-au comunicat că la scurt timp pe direcţia respectivă au reţinut o persoană implicată în activitatea infracţională şi au descoperit mai multe colete cu ţigări din acelaşi lot. Coletele de ţigări au fost transportate la sediul S.P.F. Rădăuţi unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 46.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană şi Belarus, de diferite mărci in valoare de 465.000 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.
Cetăţeanul ucrainean este cercetat în prezent de poliţiştii de frontieră suceveni pentru