Florin Salam e fascinant. Și nu spun asta doar din cauză că scriu o carte în care el e personaj principal și călătorește prin timp ca să se lupte cu centauri. Prima oară cînd l-am văzut a fost pe scenă la Sala Palatului, acompaniat de orchestra simfonică. Era în 2009, cred, și mintea mea încă nu înțelegea cum a ajuns o orchestră serioasă, de instrumentiști la costum, împreună cu Paula Seling, să cînte manele cu Florin Salam pentru o mare de tuciurii care crăpau semințe de nu mai vedeai, la sfîrșit, centimetru de parchet în sală.

Apoi a fost povestea cu nevastă-sa, care a murit. Salam a jurat că se lasă de cîntat de durere. După un ultim concert în memoria soției. Care s-a prelungit cu încă un concert, iar viața a reintrat în normal. În continuare cîntă, deși au trecut vreo patru ani de la meciul de retragere. Dar toate poveștile cu Salam sînt absolut stupide. Ca atunci cînd a luat bătaie în cluburi de la interlopi, fiindcă are obiceiul să cînte și pentru clanuri rivale. Dar Salam a declarat mereu, cu zîmbetul pe buze și cu capul bandajat, că nu știe nimic de interlopi și bătaie. Se lovise de colțul mesei.

Cel mai amuzant este Salam însă cînd dă declarații încercînd să se scuze și să se explice. Spre exemplu, recent a ieșit dintr-un hotel cu o fată de 16 ani. Întrebat de sănătate, Salam a răspuns că n-avea nici o treabă cu ea pentru că era miezul zilei și el face prostii doar după 2 noaptea. Și că a dus-o la hotel la o cafea, pentru că acolo era cafeaua faină. Și că, de fapt, ea îi dădea mesaje deocheate fiului lui și el a simțit nevoia să îi explice că nu e bine, față în față, într-o cameră de hotel. Iar cînd povestea aproape stătea în picioare pentru un om destul de naiv, omul menționează și că el știa că tipa are 18 ani. Păi, stai, boss, dacă nu aveai de gînd s-o mîrlești, de ce te-a interesat dacă e legală? Bine că n-ai zis că a fost platonic pen