Castigul lunar al unei familii din Romania, in medie, este de 2.560 de lei. Din care cheltuieste, tot in medie, in jur de 90 de procente. Din totalul cheltuielilor, 72 de procente se duc pe consum, iar 17 procente pe impozite si taxe. Si acum sa vedem cum se impart cheltuielile de consum: 43 la suta – mancarea; 16 la suta – locuinta, apa, electricitatea si gazele; 8 la suta – bauturi alcoolice si tutun… Desigur, tot in medie. Ca sa descifram acest tablou, mi se par sugestive cateva referiri la dezbaterea globala, din ultimii 50 de ani, despre bogatie si saracie.
Prin anii ’60, un mare economist american, Paul Samuelson, scria ca o familie nu mai e saraca daca reuseste sa cheltuiasca pe mancare mai putin de o treime din venit. Sigur, lucrurile se complicau daca trebuia sa-si cumpere si o locuinta. Sau un automobil ori alte bunuri de folosinta indelungata. Pentru ca numai in cazul in care, din cele trei sferturi ramase din venit dupa ce a rezolvat cu factura alimentara, familia putea sa-si plateasca si rata la banca pentru casa ori pentru alte achizitii… totul era in ordine. Desi sa plateasca 20-30 de ani un credit pentru casa nu era deloc usor. Dar timpul era constrans sa se desparta de judecatile traditionale. Familia primea casa imediat si… platea o viata.
Povara costului vietii incepea sa fie altfel impartita. In America cu deosebire, dar si in Europa de Vest, in Japonia si in alte tari. Banca te imprumuta sa platesti factura pentru casa, pentru automobil, pentru mobila, pentru aparatura electronica si electrocasnica. Iar tu, din veniturile curente, plateai factura pentru consumul curent. Cu o conditie, desigur: sa ai garantii, o slujba sigura si un venit cert.
Atunci insa, in anii ’60, cand Samuelson isi lansa judecata despre granita dintre saracie si clasa de mijloc, lumea nu fusese inca ravasita de marile crize energetice. Era crestere econom
