Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumurile Naţionale au înfiinţat un district pentru sudul judeţului

Publicat in Ziarul de Vrancea, joi 31 octombrie 2013 ·

Din cauza stării proaste a carosabilului, cursa de microbuze Băleşti-Focşani circulă prin Ramnicu-Sărat

Regionala Iaşi a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a înfiinţat un nou district în judeţul Vrancea, al treilea. Acesta va avea sediul în aceeaşi incintă cu districtul Focşani şi se va ocupa de zona judeţului. În raza de funcţionare vor intra DN 23, DN 23 A, DN 23 B, precum şi cele două drumuri naţionale de pe Valea Ramnicului, DN 2 R şi DN 2 N. “În această iarnă vom lucra cu utilaje redistribuite de la celelalte districte. Avem promisiuni că vom obţine tehnica necesară. Înfiinţarea acestui district este benefică pentru că este vorba de responsabilitate. În primul rand, vom avea un şef de district, un inginer, care ştie exact ceea ce este de făcut, nu vom mai lucra cu personal necalificat. Vom avea dispecerat şi muncitori care vor acţiona în zona respectivă”, a declarat Nicolae Popovici, purtătorul de cuvand al Direcţiei Regionale Iaşi a CNADN. În noul district urmează a fi angajaţi, pe langă un şef, şi muncitori. Potrivit purtătorului de cunvant, CNADN este în discuţii avansate cu o firmă pentru a sigura deszăpezirea pe timpul iernii în Vrancea, Galaţi şi Bacău, judeţele unde nu s-a încheiat încă un contract cu o firmă specializată. Chiar dacă autorităţile se pregătesc pentru deszăpezire, localnicii din satul Bogza cer astuparea gropilor şi întreţinerea corespunzătoare a D2N şi DN2R. Localnicul Lucian Iacob sugerează că ar fi bine ca autorităţile să aibă în vedere şi porţiunea Mărtineşti – Bogza, lăsată de izbelişte şi care ar scurta cu cel putin 30 km distanţa spre Galaţi şi Brăila pentru cei care vin de la munte. Acest drum, spune cetăţeanul, “se poate amenaja prin nivelare şi completare cu ceva balast”. “Se preferă distrugerea autovehiculelor care se aventurează totuşi pe acest sector. Pe teritoriul localităţii Bogza sunt gropi şi cu ada

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 40 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 38 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°