Pe tarabele din Obor, puii de sturion, capturați cu plase monofilament în Delta Dunării, pozează pentru clientela săracă a cartierului Colentina. Cu 20 de lei îți poți cumpăra un kilogram de morun, adică patru micro-morunași. Dacă e lăsat în viață, fiecare ajunge cît o barcă lipovenească de douăzeci de crivace. Într-un secol, morunul ajunge la peste 300 de kilograme, dar pînă atunci trebuie să supraviețuiască primelor șase luni de braconaj. Pe lîngă baby-morun, în piața de pește din Obor poți cumpăra, la același preț, baby-păstrugă și baby-nisetru. Nici unul nu depășește 250 de grame, din care plăcile osoase de pe cap, spinare și liniile mediane reprezintă cam 200. E clar că, în afară de crocodilul de Nil și de Marele Alb, nimeni nu poate mușca din ei. Cu toate astea, braconierul român insistă să conducă în clasamentul celor mai proști hominizi și continuă să-i captureze.
Părinții acestor pești copii sînt exterminați după reguli comerciale ceva mai logice. Morunii, păstrugile și nisetrii trecuți de pubertate ajung în restaurante la prețuri care arată că, în afară de biologi, doar cîrciumarii le înțeleg raritatea. În România, pescuitul sturionului e o afacere care se derulează clandestin din anii '90. Dedesubturile ei sînt bazate pe lăcomie, faptă penală, protecție politică, dar și pe un consistent strat de imbecilitate. În pîntecul acestor pești-monument zace adevărata valoare a comerțului: caviarul. Dar felul românesc de a obține profit nu ia în considerare cruțarea găinii cu ouă de aur, ci, dimpotrivă, mestecarea ei cu tot cu fulgi și cu cartilagii.
Delta e un cadou pe care capriciile Dunării aluvionare l-au făcut României acum trei mii de ani. Din păcate, nu e doar un paradis natural, ci și locul unde brutele județului Tulcea își practică jaful. În 1975, România captura 1.000 de tone de sturion pe an. Lăsînd la o parte micile ciupeli îngăduite de
