Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săptămâna Medievală în orașul Coroanei

Publicat in News Brasov, joi 31 octombrie 2013 ·

Începutul lunii noiembrie aduce emoțiile de toamnă în Cetatea Brașovului cu un eveniment specific medieval, un festival dedicat familiei cu acces gratuit la toate activitatile. Vom avea o tabara de cavaleri, lupte interactive, atelier de tras cu arcul, atelier de dans medieval si povesti stravechi rostite de Nobilul Ioan. Hanul special amenajat intr-unul din bastioanele Cetatii va aduce produse specifice sezonului cu gust de toamnă: diverse sortimente de vin fiert, țuică fiartă, specialități tradiționale gătite la grătar și la ceaun. Zona de piață medievală aduce la vânzare murături de casă aduse direct din beciul bunicii, brânzeturi, miere, gemuri, zacuscă, turtă dulce, plăcinte și prăjituri de casă, pâine coaptă pe vatră. O altă zonă va fi acoperită de meșteșugarii cu decorațiuni de toamnă și accesorii realizate manual. Fiind un festival dedicat familiei nu putea lipsi grădinița culturală, unde cei mici pot face cunoștință cu tradiția și vor putea participa gratuit la ateliere de păpuși, jucării din lemn, pictură pe sticlă și lemn, icoane. Vor fi și jocuri pentru copii, turnir cu căluți din lemn și costume medievale si duminica Teatru de Papusi. Copiii talentati de la Scoala Gimnaziala Nr. 12 si Liceul Honterus vor avea in fiecare zi scena la dispozitie pentru a realiza spectacole care sa-i incante pe parinti, bunici dar si pe ceilalti participanti: recital chitara clasica, recital vioara, balet, Street dance, cor etc.

Directorii celor doua institutii – Delia Wusinczky si Helmuth Wagner si-au adus aportul pentru promovarea tinerelor talente, aratandu-si sprijinul in demararea acestei colaborari. Elevii mai mari vor realiza si o expozitie de fotografii si, invatand mestesugurile de la artistii Asociatiei Creatorilor de Arta Populara din Brasov, ii vor invata la randul lor pe elevii mai mici. Deschiderea festivalului va avea loc vineri, 1 noiembrie, la ora 17.00

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 21 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 24 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 2 ore
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°