Principala distorsiune pe care Traian Basescu a imprimat-o politicii a fost necesitatea infiintarii USL ca miscare de rezistenta la o concentrare tot mai mare a puterii in jurul presedintelui.
Sa nu uitam ca aceeasi ratiune mai daduse nastere CDR, in 1996, si aliantei D.A., in 2004, ca formatiuni care sa lupte impotriva sistemelor create de Ion Iliescu si, mai apoi, de Adrian Nastase. De unde rezulta si modul in care liderii care ajung sa detina puterea la noi inteleg sa faca politica.
Aceeasi critica se regaseste in programul fiecarei aliante dintre cele trei: un om (sau partid) a pus mana pe toata puterea, si-a subordonat toate institutiile si nu mai respecta principiile de baza ale democratiei. Acelasi lucru spuneau si CDR, si alianta D.A. si USL. Nimeni nu a invatat niciodata lectia, ba dimpotriva, istoria celor 23 de ani ne spune ca mai degraba fiecare a vazut in predecesorul sau un model pe care e in firea lucrurilor sa il urmeze si sa il duca mai departe, pe noi culmi ale deformarii democratiei.
Si Ion Iliescu si Adrian Nastase si Traian Basescu au ajuns in acelasi punct spre sfarsitul mandatelor lor. Primiti sau priviti cu incredere la inceput, toti au sfarsit intr-o baie de injuraturi, detestati si urati de o suficient de larga majoritate.
Nu intereseaza aici diferentele ideologice dintre cele trei personaje, in cazul in care au existat unele, si nici sensul diferit in care fiecare dintre ei au incercat sa il imprime orientarii Romaniei. In fond, cu totii au tras mai mult sau mai putin doar inspre Vest.
Ce imi pare mai important e samburele comun pe care toti l-au mostenit si l-au lasat sa infloreasca sub domnia lor. E cu atat mai grav ca indiferent de tabara si sustinerea pe care au primit-o, toti au ajuns in punctul in care atotputernicia regimului pe care l-au mosit a dat nastere unei aliante ca
