Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul de Excelenţă şi-a deschis ieri porţile pentru 2.000 de elevi (FOTO)

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 31 octombrie 2013 ·

Centrul Judeţean de Excelenţă şi-a deschis ieri porţile pentru a XIII-a oară, în prezenţa celor consideraţi a fi cei mai buni profesori din învă­ţământul preuniversitar ieşean, precum şi a tinerilor cu potenţial de pe băncile şcolilor. Anul acesta, aproximativ 3.500 de elevi şi-au manifestat interesul de a participa la cursurile Centrului de Excelenţă. Dintre aceş­tia, numai 2.038 au trecut de probele de selecţie, urmând să formeze 74 de grupe.

„Anul trecut, majoritatea olimpicilor din judeţ au participat şi la activităţile Centrului, inclusiv olimpici internaţionali. 78 de elevi din Centru au participat la olim­piade naţionale şi 63 au obţinut premii şi menţiuni, ceea ce este o performanţă deosebită. Copiii se pot dezvolta mult mai liber aici decât la orele curs, unde atmosfera este mai formală. Eu zic că se creează o le­gătură specială între magistru şi elev, prietenii şi relaţii care durează în timp“, a subliniat Vasile Sorohan, directorul Centrului de Excelenţă.

Noul an aduce o serie de schimbări în activitatea Centrului. Astfel, au fost înfiinţate şase grupe pentru în­văţământul primar la disciplina matematică: patru la Iaşi (două pentru clasa a III-a şi două pentru clasa a IV-a) şi două la Paşcani. „La sfâr­şitul clasei a IV-a sunt numeroase concursuri, multe dintre ele de factură matematică, de gândire logică, şi de aici interesul copiilor, al învăţătorilor şi al părinţilor pentru lucrul la un nivel de performanţă“, a punctat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.

Totodată, printr-un ordin al Ministerului, Centrul a căpătat personalitate juridică. „Iaşul a ilustrat continuitate şi consecvenţă în susţinerea acestor centre de excelenţă, chiar dacă nu au fost alocate fonduri speciale, chiar dacă nu au căpătat până la acest moment statut instituţional separat. S-au găsit soluţii să existe norme didactice alocate, să fie - într-o formă sa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°