Ar trebui să ştim că viaţa noastră ne poate face să alunecăm pe diferite derdeluşuri de gheaţă, că ni se poate întâmpla ceva rău, dar – oricât de rău ar părea – suntem echipaţi ”din naştere” cu puterea de a ne ridica, de a învinge şi, mai ales, cu puterea de a merge mai departe. Nu suntem atât de slabi pe cât credem, deşi nu strică uneori să trăim smerenia. Smerenia e o stare de spirit puternică, nu o slăbiciune. În smerenie trăim speranţa şi credinţa că o putere mai mare decât a noastră există şi poate întoarce lucrurile cu faţa spre lumină pentru noi. În slăbiciune e prea multă credinţă în durere, în pierdere, în lipsa de sens şi în dezolare. Puterea de care avem nevoie pentru a trece peste orice obstacol e în interiorul nostru, e în alegerea noastră de fiecare clipă, în alegerea de a percepe, a gândi, a trăi frumos în relaţia cu evenimentele şi cu lumea care ne înconjoară. Slăbiciunea ni se întăreşte în clipa în care credem în gândurile pe care ni le spunem singuri, în afirmaţiile tainice, pe care le hrănim în interiorul nostru; ”Cutare mă va lovi, x mă distruge sigur, viaţa e grea, nu pot face nimic să trec peste suferinţa mea, lumea este cauza problemelor mele, sunt o victimă”. Aceste gânduri ne reconectează cu întâmplările din trecut, înregistrate în memoria subconştientă sub formă de emoţii, iar emoţiile ne înghenchează şi ne fac să credem că nu avem nici un strop de putere, că răul de care ne temem se va întâmpla negreşit.

Avem nevoie să ştim, să ne trezim, să fim conştienţi că emoţiile sunt experienţe înregistrate în trecut, că ele ne ajută să recunoaştem lumea pe care am cunoscut-o în copilărie, dar nu aşa cum era lumea în mod real, ci aşa cum am perceput noi că era lumea. Avem nevoie de o reală dorinţă de a fi cu adevărat în prezent şi a percepe cu ochii lucizi, raţionali şi calmi ai maturităţii toate lucrurile ce se petrec, curg şi vin prin vie