Prefectul Cătălin Rotea a decis, miercuri, constituirea unui grup de lucru pentru verificarea calităţii apelor din pârâul Valea Urlătoarea.
Din această comisie vor face parte reprezentanţi ai APM, Garda de Mediu şi Apele Române. Pârâul Valea Urlătoarea traversează zona platformei industriale a municipiului Slatina, colectând apele industriale de pe întreaga platformă, şi se varsă în lacul de acumulare Ipoteşti de pe Olt. Comisarii de mediu au înregistrat un accident ecologic, în această primăvară, fiind semnalaţi mai mulţi peşti morţi care au ieşit la suprafaţă, pe contracanalul Oltului, în zona Milcov. Prefectul Cătălin Rotea se afla, atunci, la şefia Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a dispus constituirea unui grup de lucru pentru verificarea calităţii apelor din pârâul Valea Urlătoarea.
„Vreau să constituim un grup de lucru cu APM, Garda de Mediu şi Apele Române, pentru calitatea apelor pe pârâul Urlătoarea. Ştiu că nu vom rezolva situaţia şi nu vor fi niciodată peşti pe Urlătoarea, dar trebuie să ne ocupăm cumva de această problemă”, a spus Rotea.
Comisarii de mediu au arătat că apa din pârâul Valea Urlătoarea este de categoria a treia de calitate, termenul pentru remedierea acestei situaţii fiind anul 2020.
„Există o confluenţă a legislaţiei de mediu cu cea a gospodăririi apelor. Sunt anumite râuri care au o anumită categorie de calitate şi, din cunoştinţele mele, pârâul Valea Urlătoarea are categoria a treia de calitate, ceea ce înseamnă că apa este destul de poluată. Acolo se descarcă o mare parte din apele uzate industriale de pe platforma municipiului Slatina. În momentul în care noi am adoptat Directiva cadru a apelor, s-a stabilit că până în 2020 trebuie să ajungă la o condiţie de calitate la categoria I”, a declarat Florin Homorean, comisarul şef al Gărzii de