Premierul Victor Ponta a evitat, vineri, să răspundă ultimelor critici venite din partea lui Crin Antonescu, menţionând doar că nu doreşte să “comenteze atacurile domnului Antonescu, şi ale domnului Băsescu”, deoarece Guvernul “este cu treaba”, iar “ceilalţi cu critica”. „Nu mă deranjează, îmi fac chiar plăcere”, a comentat ironic Ponta. Potrivit acestuia, certurile politice nu sunt „preocuparea ţării”, aceasta fiind mai interesată de pensii şi salarii. „Mă întorc să fiu informat despre ce a discutat domnul Chiţoiu cu FMI, Banca Mondială, să încercăm să mărim salariile medicilor rezidenţi, să vedem ce facem cu asigurarea bugetului pe 2014. Asta trebuie să fac eu zi de zi, restul lucrurilor care ţin de cancanul politic nu o să le comentez”, a punctat Ponta. Acesta a precizat că toate pensiile pensionarilor vor creşte şi că dacă în urma recalculării unor pensii, s-ar stabili că acestea ar trebui scăzute, Guvernul nu va face acest lucru, ci va încerca să găsească alta soluţie. Ponta a declarat că nu se va mări cota unică şi că toate deciziile stabilite cu FMI vor fi anunţate şi în USL. Premierul Victor Ponta a evitat, vineri, să răspundă ultimelor critici venite din partea lui Crin Antonescu, menţionând doar că nu doreşte să “comenteze atacurile domnului Antonescu, şi ale domnului Băsescu”, deoarece Guvernul “este cu treaba”, iar “ceilalţi cu critica”. „Nu mă deranjează, îmi fac chiar plăcere”, a comentat ironic Ponta. Potrivit acestuia, certurile politice nu sunt „preocuparea ţării”, aceasta fiind mai interesată de pensii şi salarii. „Mă întorc să fiu informat despre ce a discutat domnul Chiţoiu cu FMI, Banca Mondială, să încercăm să mărim salariile medicilor rezidenţi, să vedem ce facem cu asigurarea bugetului pe 2014. Asta trebuie să fac eu zi de zi, restul lucrurilor care ţin de cancanul politic nu o să le comentez”, a punctat Ponta. Acesta a precizat că toate pensi