Preot Ioan ŞTEFĂNESCU

Odată împărartul bizantin Vasile Macedoneanul era la vânătoare şi văzând un cerb a slobozit o săgeată asupra lui. Cerbul s-a înfuriat şi l-a atacat pe împărat, l-a luat în coarnele sale, l-a ridicat în sus şi voia să fugă cu el. Dar un bărbat din suita împăratului, cu mult cutaj, a alergat şi a tăiat brâul de care împăratul era prins în coarnele cerbului. Aşa a scăpat împăratul de la moarte. Ştiţi cum a răsplătit împăratul această binefacere? Neputând suferi să fie toată viaţa recunoscător supusului său, i-a tăiat capul, ca şi un trădător, zicând că binefăcătorul său a intenţionat să-l ucidă. Urât gest din partea împăratului şi condamnabilă atitudine. Să răsplăteşti binele cu rău. Dar să nu ne grăbim cu judecata, pentru că de multe ori şi noi ne purtăm la fel. Dacă mă gândesc la câte binefaceri şi daruri primim noi de la Dumnezeu şi ce-i dăm noi în schimb. în loc să-i fim mulţumitori şi recunoscători pentru tot ce ne-a dat, îi călcăm poruncile şi, prin păcatele pe care le săvârşim, îl supărăm în fel şi chip. îl loc să-L vestim în lume, ne ruşinăm şi ne lepădăm de El. Şi, de pe urma purtării noastre păcătoase, ni se trag atâtea necazuri şi suferinţe.

Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu! Corabia stă pe linia de plutire până la o anumită încărcătură, la o greutate mai mare se scufundă. Teme-te să nu păţeşti la fel, să nu naufragiezi înainte de a ajunge în porturile pe care le nădăjduieşti. Dacă vrem să fim cu Dumnezeu, să nu ne scufundăm, atunci trebuie să face voia Lui, nu voia noastră sau a duşmanilor lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este să trăim în virtuţi, iar dacă greşim să ne plângem păcatele şi să ne întoarcem la Dumnezeu. “Spune-mi – zice Sf. Ioan Gură de Aur – sunt oare ochi mai frumoşi decât ochii plini de lacrimile pocăinţei? Ce vom răspunde? într-adevăr, nu sunt. Dacă lacrimile lui Petru au putut şterge un păcat aşa de mare