Ofertantul a mărit la 20% faţă de 15% numărul de acţiuni alocate pe tranşa investitorilor mici
Chiar şi aşa, nivelul de supraubscriere mari şi alocările mici lasă loc dezamăgirii în rândul investitorilor
20% din cele 57,81 milioane de acţiuni care au făcut obiectul ofertei publice secundare încheiate ieri la Romgaz SA Mediaş (SNG) au fost alocate micilor investitori, au anunţat astăzi într-o conferinţă de presă oficiali ai cadrul Departamentului pentru Energie din Ministerul Economiei. Aceasta reprezintă o suplimentare de 5%, în condiţiile în care prospectul iniţial prevedea că numai 15% dintre acţiunile subscrise vor merge pe tranşa investitorilor de retail, în timp ce restul de 85% erau destinate instituţionalilor.
Decizia de suplimentare cu 2,89 milioane acţiuni a venit pe fondul unui interes mai mare pe segmentul micilor investiori, a explicat Gabriel Dumitraşcu, director în cadrul Departamentului pentru Energie. Astfel, chiar şi după suplimentare, rezultă o suprasubscriere de 17 ori pe tranşa de retail, faţă de o cerere de 5,4 ori mai mare din partea investitorilor instituţionali.
Băncile au luat caimacul, iar investitorii mici firmiturile
Chiar şi după majorarea tranşei, investitorii nu vor putea obţine decât a şaptesprezecea parte din acţiunile subscrise, iar Dumitraşcu a declarat că este conştient că aceasta poate naşte dezamăgire în piaţă. Acesta este motivul pentru care oficialii guvernamentali iau în calcul ca la următoarele oferte să stabilească un nivel minim la care alocarea să fie integrală pentru acţiunile subscrise de micii investitori. Această propunere fusese formulată anterior de Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital din România (AIPC).
"Din oferta Romgaz au câştigat mai degrabă băncile", a declarat pentru Curierul Naţional Victor Savu, investitor cu experienţă în piaţa de capital române