Dimitrie Bolintineanu (1825-1872) face parte din categoria oamenilor extraordinari cu care soarta a fost una crudă. Scriitor, turist, revoluţionar şi chiar ministru, Bolintineanu este una dintre personalităţile culturii giurgiuvene însă a murit în mizerie, singur şi cu inima plină de amărăciune, uitat de un popor pentru care a luptat toată viaţa.

Pe numele său adevărat Dimitrie Cosmad, viitorul scriitor n-a avut parte de o copilărie fericită în ciuda faptului că tatăl său, aromân la origine, era subprefect. Rămas orfan de ambii părinţi încă de la vârsta de 6 ani, a fost crescut de rude şi a fost nevoit să muncească pe rupte de mic pentru a supravieţui.

În paralel cu slujbele mărunte de funcţionar, începe să scrie poezii, iar una dintre ele este remarcată de Ion Heliade Rădulescu, cel care practic îl introduce în viaţa literară.

Scriitor şi călător… în exil

Câştigă o bursă de studiu la Paris, iar în 1848 publică împreună cu Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac mai multe articole patriotice după care se implică activ în Revoluţia Paşoptistă.

Nevoit să trăiască în exil după înăbuşirea revoluţiei, călătoreşte mult, ajungând până în Orientul Apropiat. Publică întâmplările din locurile vizitate, fiind printre primii autori români ai unor jurnale de călătorie.

De la agonie la extaz şi înapoi

După Unirea Principatelor este apreciat de Alexandru Ioan Cuza şi îndeplineşte o serie de funcţii importante printre care Ministru de Externe, Ministru al Cultelor sau membru al Consiliului de Stat.

După îndepărtarea lui Alexandru Ioan Cuza se retrage din viaţa politică după care se îmbolnăveşte grav.

„Ampla sa creaţie, risipită în presa timpului, l-a făcut să trăiască în plină glorie literară. Numele său era rostit cu admiraţie, lăsând în urmă mulţi poeţi marcanţi ai vremii. Totuş