Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telefonul lui Biden

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Vicepresedintele Statelor Unite, Joe Biden, i-a dat un telefon locatarului de la Cotroceni. Lui Traian Basescu. Pe firul scurt. Si nu a fost un simplu telefon. Si o simpla conversatie. I-a dat verde, protejatului sau, sa faca public continutul. Si despre ce a fost vorba? Despre intalnirea pe care vicepresedintele Statelor Unite a avut-o la Washington cu premierul Victor Ponta. Deci Joe Biden i-a dat lui Basescu raportul. Si a acceptat, sau chiar a insistat, ca acest raport sa devina transparent. Adica public.

Ceea ce s-a intamplat este aparent impotriva tuturor uzantelor diplomatice. Unde s-a mai pomenit ca un inalt demnitar al unui stat sa aiba o intalnire cu un prim-ministru al altui stat si apoi sa simta nevoia sa-l informeze pe presedintele tarii in cauza si, mai mult, sa-i dea liber sau sa insiste ca sa fie facut public continutul dialogului telefonic? Pana la urma o convorbire telefonica bate o intalnire oficiala.

Dar a avut loc, la Washington, o intalnire oficiala? Nu cumva raspunsul la aceasta intrebare este, de fapt, cheia unei situatii cu totul si cu totul atipice? Cum este cea descrisa mai sus?

O intalnire oficiala la Washington presupune intotdeauna prezenta cel putin a unui secretar al Departamentului de Stat. Altfel nu este o intalnire oficiala. Este doar un efect al unei operatiuni de lobby. Cine s-a mai aflat langa Joe Biden din aceasta perspectiva? Nimeni. Victor Ponta, insotit de cine a fost insotit, s-a aflat doar in fata vicepresedintelui Statelor Unite, fara ca alaturi de acesta sa existe vreun demnitar al Departametului de Stat. In termeni diplomatici, asta inseamna ca premierul roman nu a avut o intalnire de lucru la Washington. Deci vizita nu a fost oficiala. A fost o vizita de lobby. De imagine. Poate castiga ceva Romania in urma acestei expeditii? Nu exista niciun argument pentru un raspuns pozitiv. Poate

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 8 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 5 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

O noapte de somn pierdută alterează sistemul imunitar, creşte inflamaţia

News.ro acum 6 ore
O nouă cercetare dezvăluie o perspectivă asupra impactului pe care calitatea somnului îl are asupra sistemului imunitar al unei persoane şi a modului în care acesta ar putea fi legat de dezvoltarea unor boli precum obezitatea, diabetul şi bolile car

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-5°
lun.

-5°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°