Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocata lui Cioacă: Efectuarea unui nou examen ADN va arăta că poliţistul este nevinovat

Publicat in Mediafax, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Avocata lui Cristian Cioacă afirmă, referitor la decizia Curţii de Apel Piteşti care a admis, joi, efectuarea unei noi expertize medico-legale pentru determinarea profilului ADN, că acest lucru va demonstra că poliţistul este nevinovat, iar avocata familiei Ghinescu spune că decizia este "un abuz".

Avocata lui Cristian Cioacă, Maria Vasii, a declarat, vineri, la Curtea de Apel Piteşti, la un nou termen în dosarul de omor al poliţistului, că ea "a demascat modul ilegal" în care a fost realizată expertiza medico-legală iniţială pentru determinarea profilului ADN în probele biologice ridicate în 2007 şi a trimis concluziile judecătorilor, care au decis că "evaluările vor fi supuse unei reexaminări".

"A fost ilegal modul în care au fost ridicate probele, ilegal a fost modul în care au fost păstrate, evaluările au fost făcute în afara legii. Dumneavoastră aţi primit de-a lungul anilor informaţii că există o dovadă pretins ştiinţifică cu privire că a fost găsit sângele Elodiei şi că în ceea ce îl priveşte pe clientul meu există probe certe că el este autorul crimei. Judecătorii au nevoie să cunoască adevărul pentru că această condamnare a clientului meu, în prima instanţă, se arată a fi o decizie greşită şi fără un fundament legal. În aceste condiţii, prima dată experţii vor trebui să decidă dacă acele urme ridicate reprezintă sau nu sânge, vă rog să aveţi în vedere că în chiar rapoartele prezente la dosar, aceeaşi urmă era identificată ca find sânge într-un raport şi în alt raport aceeaşi urmă era identificata ca fiind adeziv. Aceste neconcordanţe nu or să mai fie posibile după ce se vor face aceste noi examinări în cadrul acestei expertize, aceste evaluări vor arăta adevărul afirmat de clientul meu şi anume că nu şi-a omorât soţia, că nu există nicio dovadă că soţia sa este o persoană moartă şi nu este o persoană în viaţă", a spus Maria Vasii.

Ea a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 28 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 16 minute
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 18 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum o ora
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum 7 minute
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Rafila, despre cazul tinerei salvate din „azilul groazei” de la Mureş: Facem o reţea de centre

Mediafax acum 54 minute
„Este vorba despre un caz care a fost într-o unitate de tip rezidenţial. Cu Ministerul Muncii căutam o cale, pentru că e nevoie de centre specializate socio-medicale, nu doar sociale. Adică un copil care are o astfel de problemă nu poate sta numai î

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°