Tot despre romgleză va fi vorba şi în acest articol, continuând lista nenecesarelor şi nefastelor împrumuturi, un inventar început săptămâna trecută, cu atât mai mult cu cât primim noi şi noi semnalări de la comentatorii noştri şi cărora le mulţumim şi pe această cale.
Unii dintre intervenienţi îmi reproşează însă că nu aş înţelege faptul că o limbă este un fenomen viu, în continuă evoluţie, şi că împrumuturile, mai ales cele din engleză, sunt astăzi mai mult decât fireşti. Le răspund fără şovăire că se înşeală. Ştiu la fel de bine ca şi Domniile lor că împrumutul este firesc, acesta a existat în toată istoria limbii şi am dovedit acest lucru prin seria de articole de până acum. Dar de data aceasta însă este vorba de abuz şi de împrumuturi fără noimă, care nu ne îmbogăţesc limbă, ci, mai degrabă, o schimonosesc. Despre această tendinţă este vorba, o tendinţă pernicioasă care ne vine, în mod paradoxal, mai degrabă din necunoaştere, dintr-o atitudine slugarnică sau dintr-o fascinaţie lipsită de spirit critic, decât din dominarea corectă a semantismului limbii engleze.
Alţii îmi spun că a lua atitudine împotriva greşelilor de acest gen este o manifestare segregaţionistă care nu ar respecta dreptului fiecăruia de a vorbi cum îl taie capul, cu alte cuvinte că nu aş avea habar de dreptul la sociolect sau la jargon. Ei bine, vă înşelaţi, domnii mei. Libertatea este libertare, iar în casa dumneavoastră, pe strada dumneavoastră, sau în grupul dumneavoastră puteţi vorbi cum doriţi. Aici este vorbă de proasta folosire a limbii de care dau dovadă profesorii, jurnaliştii, politicienii adică acele categorii care se folosesc de limbă în profesia lor, care sunt remuneraţi pentru a vorbi corect, şi care ar trebui să fie modele pentru tineri. Dacă un dascăl sau un jurnalist foloseşte incorect ceea ce este în fapt instrumentul profesiei sale, aş vrea să-mi spuneţi deschis d
