Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel Oradea se pronunţă din nou în favoarea fostului ministru Ovidiu Silaghi în procesul cu ANI

Publicat in Gandul, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat, la sfârşitul lunii octombrie, în favoarea fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi în disputa cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) privind veniturile acumulate şi conflictul de interese, informează casa de avocatură Boştină şi Asociaţii.

Potrivit avocaţilor, instanţa a considerat ca inadmisibilă plângerea formulată de ANI faţă de soluţia dispusă anterior, într-un dosar în care, în luna aprilie, aceeaşi instanţă infirmase în mod irevocabil concluziile raportului de evaluare întocmit de ANI în raport cu veniturile realizate de Silaghi, precum şi respectarea regimului juridic al conflictelor de interese.

"În mod întemeiat, Curtea de Apel confirmă ca fiind inadmisibilă plângerea faţă de decizia de clasare, aceasta neputând fi atacată prin acţiunea formulată de către Agenţia Naţionala de Integritate. Plângerea a fost formulată de ANI fără respectarea dispoziţiilor legale fixate de legislaţia aplicabilă funcţionării acestei instituţii", declară în comunicat Ovidiu Mihuţ, avocat partener în cadrul casei de Avocatură Boştină şi Asociaţii.

Agenţia Naţională de Integritate anunţa, pe 9 noiembrie 2012, că Ovidiu Silaghi, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii în acea perioadă, nu poate justifica 206.798 de lei (aproximativ 45.955 de euro), reprezentând diferenţa între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate în perioada 7 mai 2012-15 octombrie 2012.

ANI preciza că în perioada aprilie 2007 - decembrie 2008, Silaghi a ocupat funcţia de ministru pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, iar din 7 mai 2012 a fost învestit în funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii. Între aceste două mandate, respectiv în perioada 2009 - 7 mai 2012, Silaghi şi-a exercitat prerogativele de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Romexpo SA. @N_P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor putea călători fără vize în China. Se prelungește și perioada de ședere

Ziare.com acum 35 minute
China a anunţat vineri, 22 noiembrie, că cetăţenii români vor putea călători fără vize în această ţară începând cu 30 noiembrie 2024, potrivit Reuters. China îşi va extinde regimul fără vize pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, J

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 37 minute
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Două femei din Capitală, suspectate de înşelăciune după ce au vrut să cumpere o mașină de 100.000 de euro cu ordine de plată false

Ziare.com acum 20 minute
Poliţiştii din Capitală au reţinut două femei suspectate de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Cele două sunt acuzate că au vrut să cumpere un autovehicul de lux, a cărui valoare depăşeşte 100.000 de euro, dar au emis pentru ac

Alegeri prezidențiale 2024. De ce este importantă „ștampila de control” de pe spatele buletinului de vot

HotNews acum 23 minute
Pentru a fi validat, un buletin de vot pentru alegerile prezidențiale 2024 trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, printre care și să aibă pe spatele său aplicată ștampila de control a secției de votare. Fără această ștampilă aplicată, votul va

Viktor Orban anunţă că îl va invita pe Netanyahu în Ungaria pentru a „sfida” mandatul de arestare al CPI

News.ro acum o ora
Premierul Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, a anunţat vineri că îl va invita pe omologul său israelian Benjamin Netanyahu în Ungaria, pentru a protesta astfel faţă de decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a emit

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

G4Media acum 33 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

CAS/ INFORMARE – Servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave de care beneficiază gratuit persoanele asigurate

Ziarul Vaii Jiului acum 9 minute
Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Pentru a beneficia de servicii de prevenție, o persoană asigurată trebuie

BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!

Cancan acum 43 minute
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri spectaculoase de până la 80% și o selecție exclusivă de produse, campania din acest an introduce, în premieră, 5 elemente inova

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum o ora
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Un bărbat din Arad a promis iubire eternă, pe Facebook, unor femei, apoi le-a amăgit și le-a făcut să îi trimită mii de euro

Libertatea acum 46 minute
Un bărbat din Arad s-a ales cu sume semnificative de bani, după ce a reușit să tragă pe sfoară două femei. Pentru a le stoarce de bani, acesta le-a promis iubire eternă și a recurs și la șantaj, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

2°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°