De doi ani, Ministerul Educaţiei a lansat un proiect de predare a unor discipline în română, pe lângă cursul de bază, în liceele pentru alolingvi. După patru semestre, profesorii şi şefii din Educaţie îşi laudă realizările, dar nu toţi elevii sunt în stare să poarte o conversaţie banală în limba oficială.
Majoritatea şcoli dintre cele 23 implicate în proiect au optat pentru predarea în limba română a disciplinelor educaţia tehnologică, muzica sau educaţia fizică. La Liceul Teoretic „Alexandr Puşkin“ din Chişinău în română se predă educaţia civică la trei clase de a IX-a şi în două clase de a X-a, doar la profilul uman.
Chiar dacă liceul participă în proiect al doilea an, cei din administraţie ne-au întâmpinat cu suspiciune, întrebându-ne la ce bun am venit. După câteva explicaţii, managerul instituţiei, Oxana Abramova, a devenit ceva mai comunicativă.
Cu acordul părinţilor
„Ne-am gândit că, pe lângă cele patru ore de limbă română pe săptămână, ar fi bine să mai existe o disciplină şcolară predată în limba de stat. Iniţial, educaţia civică în română era predată doar la clasa a IX-a, dar am decis să extindem cursul până în a XII-a“, povesteşte directoarea, profesoară de limbă engleză. Dascălii au consultat şi părinţii elevilor. „Ne-a bucurat că ei şi-au dat seama că odraslele lor trebuie să se conformeze şi să înveţe limba oficială. Aproape toţi şi-au dat acordul“, afirmă Oxana Abramova.
Directoarea adaugă că limba română se predă cu mult succes în liceul pe care-l administrează, iar copiii sunt foarte motivaţi. „Unii chiar intră la facultate în România“, îşi laudă discipolii profesoara. Totodată, aceasta spune că nu este nevoie ca elevii din clasele mai mici să înveţe unele discipline în limba română. „Suntem totuşi un liceul alolingv şi accentul îl punem pe limba maternă“, a motivat directoarea.
Fără manuale, doar comunicare