Înarmați cu batoane colorate de pastel, hârtie, șevalete și cartoane, 10 artiști veniți din alte orașe desenează zilele acestea Timișoara. Orașul de pe Bega, spun ei, e singurul oraș aproape narcisist care se vrea, toamnă de toamnă, desenat în noi forme. Sursa: Adi PîclișanSursa: Adi PîclișanSursa: Adi PîclișanSursa: Adi PîclișanSursa: Adi PîclișanSursa: Adi Pîclișan
1 /.
Timp de patru zile unii dintre cei mai buni artiști contemporani desenează în pastel Timișoara. Ei sunt invitații celei de a șasea ediție a Taberei de Pastel Urban, realizată de Fundația Rubin cu sprijinul municipalității: Eusebiu Josan (Bucureşti), Georgiana Josan-Manea (Bucureşti), Ştefan Pelmuş (Bucureşti), Flora Răducan (Lugoj), Constantin Răducan (Lugoj), Mircea Roman (Bucureşti), Adrian Sandu (Arad), Felicia Selejan (Timişoara), Marius Tănasă (Timişoara) şi Florentina Voichi (Bucureşti). Organizatorii spun că după cinci ediții în care au predominat artiști locului ”ne-am dat seama că avem nevoie de o nouă perspectivă, astfel că majoritatea participanților sunt din alte orașe. Ceea ce dorim e să imprimăm în memoria colectivă imagini clare, simbolice, reprezentative pentru oraș, prin implicarea în acest proiect a unor artişti contemporani de valoare”.
Proiect unic în țară
Artiștii spun că Timișoara, cu toate clădirile ei vechi, chiar și cu cele degradate, oferă un spațiu special pentru a da frâu liber creației. ”E o nebunie să te plimbi printre detaliile Art Nouveau de aici”, e de părere Sebastian Josan. Bucureșteanul Ștefan Pelmuș crede că atmosfera orașului e impresionantă și că ”până la urmă câștigul unui astfel de demers e al comunității locului”.
Timișoara e singurul oraș care pune în practică o astfel de tabără de creație urbană. Până la finele lunii, când lucările realizate zilele acestea vor fi prezentate într-o expoziție, va fi lan