Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO VIDEO 9 lucruri mai puţin ştiute despre Johnny Cash

Publicat in Adevarul, vineri 1 noiembrie 2013 ·

La mai bine de zece ani de la dispariţia sa, legenda lui Johnny Cash continuă să rămână vie, iar detalii picante din viaţa sa de pe scenă şi intimă încep să iasă la iveală odată cu lansarea unei noi cărţi, „Johnny Cash: The Life“.

„80% din povestea de viaţă a lui Johnny Cash încă nu s-a spus“, a mărturisit Lou Robin, fostul manager al cântăreţului atunci când criticul literar Robert Hilburn de la publicaţia „Los Angeles Times“ a încercat să-l abordeze pentru o nouă carte despre viaţa artistului. Pe lângă povestea tragică a morţii fratelui său mai mare, Jack, sau dependenţa de amfetamine, cartea „Johnny Cash: The Life“ acoperă suişurile şi coborâşurile vieţii sale cu detalii fără precedent, iar revista „Rolling Stone“ a realizat o listă cu unele dintre cele mai interesante detalii despre Johnny Cash.

1.Johnny Cash empatiza cu un monstru

Atunci când era mic, Cash era fascinat de personajul Frankenstein, din filmul original cu acelaşi nume. Pentru el, monstrul era un personaj simpatic care „era alcătuit din părţi rele dar care încercau să devină bune“.

2.A trebuit să-şi depăşească bigotismul

Cash a fost cel care a venit cu ideea pentru piesa clasică de rock and roll „Blue Suede Shoes“, cântată de prietenul său Carl Perkins. Ideea avea la bază dulapul plin de haine în ton cu moda al unui coleg afro-american din Forţele Aeriene Americane. De altfel, Cash era foarte cunoscut pentru pledoaria sa în favoarea minorităţilor, în special pentru nativii americani, dar, la un moment dat, a fost implicat într-un incident cu un bărbat de culoare care mergea la braţ cu o femeie albă. Mai târziu, acesta a pus ieşirea sa necontrolată pe seama bigotismului rural din Arkansas, locul în care a crescut. „Nu am avut nimic, niciodată, cu oamenii de culoare“, a spus el la acel moment.

3.Uneori, afişa o atitudine copilărească

În ciuda faptului că i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AEP Când ar putea fi reluate alegerile prezidențiale în cazul în care CCR anulează primul tur

Ziua Constanta acum 34 minute
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat în această dimineață, la Radio România Actualități, că în eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 46 minute
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

Marcel Ciolacu: Dacă cineva a FURAT voturi la primul tur al prezidențialelor, ca premier al României, mă voi asigura că va răspunde în fața românilor

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a lansat un apel ferm către susținătorii partidului în perspectiva alegerilor parlamentare de duminică, subliniind că este esențial ca românii să își exprime votul pentru a asigura viitorul guvernului și pentru a lu

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 25 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Afumați – C.S.M. Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 11.00

Cancan acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal C.S. Afumați – C.S.M. Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Do

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Gandul acum 19 minute
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural ca

Bărbat reținut după ce şi-a agresat şi ameninţat soţia. A încălcat și ordinul de protecție

Ziare.com acum 33 minute
Un bărbat de 67 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut după ce şi-a agresat şi şi-a ameninţat soţia, iar după câteva ore el a revenit la locuinţa acesteia şi a încălcat astfel ordinul de protecţie provizoriu care fusese emis de poliţişti. Reprezenta

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum o ora
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 3 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°