Vă spun cu toată sinceritatea, nici nu știu cui să adresez scrisoarea asta. Așa că trec direct la subiect: e vorba despre mirosul insuportabil de benzină, gaz și sulf care se simte zilnic în Ploiești. Nu doar într-o zonă sau alta a orașului, ci peste tot. În Bariera București, spre exemplu, pe seară, miroase cumplit a gaz. Pentru ploieștenii care locuiesc în Mihai Bravu, mirosul de dioxid de sulf e parte din viața lor. În centrul orașului miroase rău de tot, aproape zilnic, a benzină. De unde? Poate Bunul Dumnezeu ne-ar putea lămuri misterul, pentru că autoritățile competente au cu totul și cu totul altă treabă.

Știu că situația asta nu este nouă. Știu că s-a scris mult pe tema asta, că au fost comisii, pseudo-controale, amenzi simbolice, dar eu, una, refuz să mă resemnez. După cum refuz să iau de bune declarațiile unora dintre oficialii din județ, de ieri și de azi, care dau explicații aberante, de genul: nu e vorba de poluare, este doar un disconfort olfactiv. Disconfort olfactiv, pe dracu’! De când dioxidul de sulf inhalat în plămânii copiilor noștri reprezintă doar disconfort olfactiv? De când dioxidul de azot ori monoxidul de carbon sunt numai bune de respirat, fără niciun pericol pentru sănătate?

Am intrat, zilele acestea, pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, să văd celebrele buletine pentru informarea publicului cu privire la calitatea aerului din județ. Și ce văd? Că, de câteva săptămâni, cele mai multe dintre stațiile de monitorizare a calității aerului au probleme tehnice. Mai exact, patru sau, în unele zile, cinci dintre cele șase stații nu au funcționat. Iar în privința celor care funcționează, dați-mi voie să am dubii. Pe 1 octombrie, spre exemplu, stația din Mihai Bravu, una dintre cele două care funcționau, arăta că aerul din zonă este excelent. Pe bune, acesta e calificativul. Sfidător, pentru cei care locuiesc în zonă