Omul de afaceri Justin Paraschiv, acuzat de evaziune fiscală de peste 10 milioane de euro, va fi cercetat în stare de libertate, având însă obligaţia de a nu părăsi ţara pentru 30 de zile, au decis, vineri, judecătorii instanţei supreme.
Iniţial, procurorii anticorupţie au cerut instanţei supreme arestarea în lipsă a lui Paraschiv, însă acesta nu a fost găsit de oamenii legii la domiciliu.
Vineri, Paraschiv a fost prezent în sala de judecată, însă nu a vrut să facă niciun fel de declaraţie jurnaliştilor legat de acuzaţiile care i se aduc.
Justin Paraschiv este acuzat de procurori de iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, firmele sale aducând bugetului de stat un prejudiciu de peste 10 milioane de euro.
În acelaşi dosar, procurorii au mai cerut, vineri, şi arestarea Adrianei Ezer, care a fost admisă de judecătorii de la instanţa supremă.
Până în acest moment, au mai fost arestate preventiv alte 16 persoane în acest dosar. Printre acestea se numără şi procurorul Angela Nicolae, fiul acesteia, Daniel Nicolae, liderul grupării evazioniste, Moubarak Mahmoud Sleiman, şi funcţionarul ANAF Antonio Burlacu au fost arestaţi preventiv.
Ceilalţi 14 arestaţi în acest dosar sunt vărul liderului grupării, Masri Mahmoud Mohamed, Răzvan Adrian Lungu, Abdul Mounim Al Zaid, Vasile Corbu, Georgian Rădulescu, Florin Dănilă, Sorin Cristian Ştefan, El Madhoun Suheil Rashid Selim Ahmed, Rami Ghaziri, El Khoury Elias, El Khoury Charbel şi Adrian Sărăcuţu.
Arestarea preventivă a fost decisă, marţi şi miercuri, de instanţa supremă, care a judecat în trei loturi propunerile în acest sens formulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Instanţa supremă a decis, în cazul altor 12 persoane din dosar, măsura interzicerii de a părăsi ţara timp de 30 de zile. Cele 12 persoane sunt Camelia Sora, Georgeta