Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cred în România!

Publicat in Income Magazine, vineri 1 noiembrie 2013 ·

La câţiva ani de la primul nostru interviu cu Preşedintele Consiliului de Administraţie al MedLife, am simţit nevoia să-l întrebăm cu ce instrumente noi se poate redefini ceea ce înseamnă performanţa. Astăzi, „business înseamnă lume agitată, mai agitată ca înainte, mai mult cash-flow în mână şi mai puţină imaginaţie...”, spune Mihai Marcu.

Este punctul de vedere al omului şi al managerului de top care, ajuns la o vârstă frumoasă de 40 de ani, a înţeles ce înseamnă să evoluezi încontinuu. „Un bărbat la vârsta şi maturitatea mea se schimbă mult, devine mai înţelept şi se uită mai mult la el. Se descoperă şi caută să înţeleagă ce pasiuni are, dar, mai ales, îşi dă seama că are de împărtăşit din experienţa lui, din ceea ce a acumulat.”

Şi iată cum subiectul cald, antreprenoriatul social, apare în discuţie. Este un punct important aflat pe lista de pasiuni a lui Mihai Marcu, după prima, cei doi copii, şi a doua, navigaţia. Antreprenoriatul social este componenta constantă a vieţii de zi cu zi a lui Mihai Marcu: „Tot ce fac la Romanian Business Leaders îmi întăreşte opinia că sunt în locul potrivit, locul unde oamenii ştiu să give it back”. Mesajul său este că trebuie să privim mai atent: sunt atât de mulţi oameni în România, lideri modeşti, care muncesc 8, 10 , 12 ore la jobul lor şi reuşesc să-şi smulgă două ore, la o săptămână, la o lună, nu contează, putând să ajungă într-o sală, în faţa unor tineri cărora le dau înapoi ceva din ceea ce au dobândit. Şi nu vorbim despre bani, ci despre timp şi despre valoarea adăugată pe care o aduc cu ei.

„Avem deci români extrem de valoroşi, care oricând pot fi consideraţi lideri”, spune Mihai. Nu îi poate numi pe toţi, pentru că, odată cu deplasările tematice ale Romanian Business Leaders prin ţară, lista se tot completează. „La început nu am crezut. Am pornit sceptici în acest proiect. Dar am găsit sute de li

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 8 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 6 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 12 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 10 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 9 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

1°/7°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°