De cele mai multe ori, când aud decidenți vorbind despre finanțarea nerambursabilă acordată de UE prin proiecte, am senzația că asist la un episod dintr-un film în care personajul principal se confruntă cu provocarea de a cheltui o sumă fabuloasă de bani într-un timp scurt: 1 milion de euro într-o oră, de exemplu. Dacă respectivul nu are niciun plan ingenios, nu știe pe ce și unde să cheltuiască banii, atunci îi va pierde. La fel văd pusă și problema cheltuirii fondurilor europene: sunt discutate tot timpul absorbția, birocrația, lipsa de performanță în cheltuirea banilor și parcă toți decidenții (în speță partidele politice) pot cădea de acord măcar pe această temă: trebuie cheltuiți câți mai mulți bani în timpul rămas din exercițiul financiar actual. Termenul final de cheltuire ar fi sfârșitul anului 2015 pentru sumele alocate pentru 2011 și 2012 după ce cererea României de aplicare a regulii N+3 (pentru a evita dezangajarea automată a fondurilor) a fost aprobată de Comisia de Dezvoltare Regională a Parlamentului European, aceasta urmând a fi votată în octombrie în Plenul Parlamentului European. Ce rămâne însă marginal este cum sunt acești bani cheltuiți. Este posibil ca aceste fonduri să producă mai mult rău decât bine? Răspunsul este parțial afirmativ. Motivația o reprezintă faptul că fondurile europene alimentează corupția existentă deja în administrația publică, în mediul privat și non-profit. O mențiune trebuie făcută încă de la început: există instituții, organizații, firme și nu în ultimul rând oameni, care prin proiectele pe care le implementează rezolvă probleme reale din societate pentru că le cunosc în detaliu, au integritate și angajament față de o cauză și/sau pur și simplu știu să-și conducă afacerea pe care vor s-o extindă cu ajutorul acestor fonduri. Nu aceștia sunt subiecții acestui text, deși ar merita din plin în contextul pe care îl portretizez