Nivelul creditelor neperformante (NPL) din sistemul bancar elen a crescut semnificativ în 2013, la mai mult decât dublul capitalului băncilor din Grecia, conform unui raport al companiei de consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC), transmite site-ul ekathimerini.com.
În prezent, împrumuturile neperformante din sistemul bancar elen au urcat la 65 de miliarde de euro, în timp ce capitalul băncilor din Grecia este de doar 30 de miliarde de euro, apreciază PwC.
Rata creditelor neperformante a depăşit 30% din totalul împrumuturilor emise, faţă de 25% la sfârşitul lui 2012 şi 18% la sfârşitul lui 2011. Cu toate acestea, băncile elene sunt ezitante în vânzarea activelor toxice, din cauza preţurilor extrem de scăzute oferite de investitori.
Tot datele PwC indică faptul că nivelul creditelor neperformante din bilanţurile băncilor europene a crescut cu 100 de miliarde de euro în ultimul an, până la aproximativ 1.200 de miliarde de euro (1.700 de miliarde de dolari).
Creşterea valorii creditelor neperformante, definite de Banca Central Europeană (BCE) drept credite la care s-au înregistrat întârzieri de peste 90 de zile, a fost influenţată în special de ţările din sudul Europei, precum Italia, Spania şi Grecia, plus Irlanda.
La finele lui 2012, băncile europene aveau credite neperformante în valoare de 1.190 de miliarde de euro, faţă de 1.090 de miliarde de euro la finele lui 2011.
Luna trecută, agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings estima că eforturile celor patru bănci de importanţă sistemică din Grecia de a-şi restructura activitatea şi de a integra recentele achiziţii bancare ar putea duce la reduceri de costuri şi ar putea sprijini profiturile şi capitalul.
Totuşi, agenţia avertizează că rămân riscuri dacă se prelungeşte şi se adânceşte recesiunea în Grecia, iar planificatele r