Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surpriză în cazul Cioacă: Curtea de Apel Piteşti a admis cererea de analiză a probelor ADN. Martori-cheie vor fi audiaţi astăzi

Publicat in Adevarul, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au admis cererea lui Cristian Cioacă, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, o parte dintre probele solicitate de avocaţii fostului poliţist.

„Admite în parte proba cu expertiza medico-legală solicitată de apărătorul inculpatului (...) şi dispune efectuarea unei expertize medico legale — examen ADN — de către Institutul Naţional de Medicină Legală, cu obiectivele indicate în considerente. Dispune completarea Raportului de Constatare Tehnico — Ştiinţifică (...) întocmit de Institutul de Criminalistică al IGPR, în sensul de a se preciza de către specialişti care (...) din plicuri conţinea acele fire de păr ridicate de pe peria de păr din baia apartamentului, respectiv smocul de păr ridicat de pe podeaua dormitorului“, se arată în soluţia pronunţată de instanţă, citată de Agerpres.

Judecătorii au respins în schimb „ca nefiind utilă“ efectuarea unei expertize criminalistice traseologice.

Decizia luată joi de instanţă poate fi atacată cu recurs, odată cu fondul.

Următorul termen al apelului este programat astăzi, când va continua administrarea probelor din dosar.

De asemenea, instanţa a dispus citarea, în vederea audierii, a martorilor Serian Luminiţa Georgeta, Dascălu Radu, Mardare Dumitra şi Marinoaica Gabriela, precum şi citarea martorului Zabara Daniel cu mandat de aducere. Daniel Zabara este un martor-cheie, acesta fiind ultima persoană care a vorbit cu Elodia Ghinescu.

Arestat de aproape un an

Termenul precedent în acest proces a avut loc la 16 octombrie, când a fost prezentată în instanţă o înregistrare de pe camerele de supraveghere dintr-o benzinărie, din noaptea de 29 spre 30 august 2007, când ar fi avut loc crima, în imagini Cristian Cioacă apărând îmbrăcat cu o cămaşă cu mânecă scurtă, deşi el le declarase anchetatorilor că în noaptea respec

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°