Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ASPA: Au fost eutanasiaţi în două luni 72 de câini bolnavi, niciunul sănătos. Vrem să ajungem la 3.000 de câini adunaţi lunar de pe străzi

Publicat in Mediafax, vineri 1 noiembrie 2013 ·

În ultimele două luni au fost eutanasiaţi 72 de câini bolnavi, niciunul sănătos, iar în cele două adăposturi ale municipalităţii sunt în prezent peste 1.000 de animale, a declarat, vineri, Răzvan Băncescu, coordonator de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA).

Răzvan Băncescu a spus, în conferinţa de presă în care a prezentat rezultatele planului de măsuri ASPA după două luni de activitate, respectiv din septembrie şi octombrie, că municipalitatea vrea să-şi extindă capacitatea de adăpostire a câinilor fără stăpân adunaţi pe de străzile Capitalei la aproximativ 2.500 de locuri până la sfârşitul anului 2013, 500 dintre acestea în adăpostul de la Mihăileşti şi alte 2.000 în urma încheierii unui protocol cu o autoritate, despre care nu a oferit informaţii.

Întrebat cum consideră rezultatele din ultimele două luni, având în vedere situaţia câinilor fără stăpân din Capitală, Băncescu a spus că "municipalitatea s-a descurcat foarte bine, având în vedere situaţia de la care au început aceste acţiuni".

Răzvan Băncescu a precizat că deşi în două luni au fost adunaţi de pe străzi 3.000 de câini, ASPA îşi doreşte ca în viitor numărul să ajungă la 3.000 pe lună.

În ceea ce priveşte eutanasierea animalelor, Băncescu a spus că înainte de această măsură se doreşte intensificarea adopţiilor, pe care le-a considerat ca fiind pozitive.

"În Bucureşti se vorbeşte despre strângerea câinilor de pe străzi, iar ce se întâmplă cu aceşti câini nu discută nimeni, fiind un subiect tabu. Nu, nu este un subiect tabu ce se întâmplă cu aceste animale după ce le luăm de pe stradă", a mai spus Băncescu.

Acesta a precizat că deşi municipalitatea a fost amendată de către ANSVSA pentru că în adăpostul de la Mihăileşti au fost găsiţi cu 250 de câini mai mult decât capacitatea legală de cazare, acolo unde mănâncă doi câini într-o

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 50 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°