În patrimoniul Muzeului de Științe ale Naturii din Vatra-Dornei se află un exponat unicat prin dimensiunile sale: un vultur pleșuv brun ce aduce aminte de trista poveste a dispariției acestei specii de pe teritoriul României. Vulturul pleșuv brun prezent în expoziția muzeului este unul dintre cele mai vechi și mai frumoase exemplare aflate în muzeele din România. Este un exponat maiestuos, ajuns în proprietatea muzeului de foarte multă vreme datorită unor împrejurări fericite. Vulturul a fost vânat de un cetățean austriac, înainte de Primul Război Mondial, în zona dintre Vatra-Dornei și Dorna Candreni. A fost împăiat și conservat foarte bine, fiind donat Școlii Nr. 1 din Vatra-Dornei. Deși peste întreaga zonă au trecut două războaie mondiale, clădirea școlii nu a avut de suferit, oferind un adăpost excelent pentru magnificul exemplar. În 1956, atunci când a debutat o campanie de strângere de obiecte și exemplare vânătorești pentru Muzeului de Științe ale Naturii din Vatra-Dornei, vulturul pleșuv cu o anvergură a aripilor de 2,5 metri a fost donat viitorului muzeu. Specia vulturului pleșuv brun este foarte rară în Europa, se întâlnește în Bulgaria, Grecia, Crimeea, Caucaz, și e mai larg răspândită în Asia, din China și Mongolia până în Turcia. În România, pe vremuri, vulturul negru, cunoscut mai mult și ca vulturul pleșuv, exista atât în munții, cât și la altitudini mai joase. În secolul al XIX-lea, prezența vulturului a fost semnalată în mai multe locuri din munții Retezat, Parâng, Cibin, Făgăraș, Bucegi, Apuseni, Rarău, Giumalău și Rodnei. În perioada interbelică, apariția vulturului pleșuv brun devine din ce în ce mai rară. După Al Doilea Război Mondial, patru vulturi negri au mai fost capturați în Vrancea între anii 1954-1957. Un alt exemplar a mai fost găsit otrăvit cu stricnină pe 3 august 1960. Între 1960 și 1962 au mai fost identificate doar șase cuiburi. Ul