Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costurile apartenenţei Marii Britanii la UE sunt mai mari decât beneficiile

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Costurile apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, respectiv de respectare a reglementărilor pieţei unice, sunt mai mari decât beneficiile, consideră 46% dintre liderii de afaceri britanici participanţi la un sondaj de opinie realizat de YouGovPoll, relatează Bloomberg.

Rezultatul sondajului publicat vineri dă un avantaj membrilor Partidului Conservator al premierului David Cameron care susţin retragerea Marii Britanii din UE.

Cameron va participa la alegerile naţionale din 2015 cu o platformă conservatoare care include organizarea unui referendum pe tema retragerii ţării din UE, deşi el susţine, personal, că este pentru apartenenţa Marii Britanii la Uniune.

Sondajul a fost realizat în perioada 2-12 septembrie, în rândul a 1.024 de lideri de afaceri.

Cercetarea arată că oamenii de afaceri vor renegocierea a nouă reglementări europene, între care limitarea numărului de ore de muncă, fiscalitate, protecţia datelor, mediu, sănătate şi siguranţă.

Chiar şi aşa, 49% dintre repondenţi ar vota pentru rămânerea ţării în UE, iar 39% pentru ieşirea acesteia.

Liderii de afaceri consideră în proporţie de 37% că beneficiile aduse de apartenenţa la UE sunt mai mari decât costurile.

"Va fi pentru mulţi o surpriză că un sondaj naţional în rândul liderilor de afaceri arată că o majoritate clară sprijină modificarea Tratatului UE şi revenirea la o relaţie de tip comercial. Presiunea este pe guvern, să obţină un acord mai bun din partea Bruxelles-ului şi să faciliteze crearea de locuri de muncă în Marea Britanie, a declarat Matthew Elliott, director general al organizaţiei Business for Britain, care a comandat sondajul.

Cameron nu poate trece prin guvern o lege referitoare la referendum din cauza opoziţiei partenerilor de coaliţie liber-democraţi. În schimb, conservatorii au propus un proiect de lege care să garanteze

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 4 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 10 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 6 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°