Dimineață frumoasă de toamnă cu soare, culori flăcării presărate peste dealurile tulcene și freamăt de glasuri vesele, nerăbdătoare, în jurul microbuzului ce oprește în poarta Grădiniței cu Program Prelungit nr. 4 Măcin. Musafirii sunt copii de aceeași vârstă, preșcolarii Gradinitei cu Program Normal din satul Cataloi, rumeni în obraz și… încântați de cunoștință!
Nu este o întâlnire întâmplătoare, este un eveniment îndelung pregătit de educatoarele celor două grădinițe, partenere în proiectul educațional ,,Prietenie fără limite”, desfășurat sub îndrumarea inspectorului pentru învățământ preșcolar, Silvia Crăciun.
Au numit această zi ,,Sărbătoarea dovleacului”. Copiii și părinții așteaptă parada costumelor, concursul de dans, dar mai ales decernarea premiilor pentru cel mai original dovleac.
Prof. Silvia Ana Paraschiv, de la Grădinița Cataloi, spune că a gândit acest proiect pentru a cunoaște și compara activitățile desfășurate de fiecare grupă de copii implicată, pentru ca aceștia să cunoască obiective economice și culturale specifice celor două localități. În același timp, părinții își pot împărtăși experiențele și se va promova imaginea grădinițelor în comunitate.
„Bucuria de a învăța este, de cele mai multe ori, o bucurie legată de un eveniment aparent banal, împărtășit cu ceilalți. În acest context, am căutat să oferim libertate copilului în exprimarea artistică, îndemnându-i să dea frâu liber imaginației în realizarea decorațiunilor pentru acest eveniment”, precizează prof. Laureta Banea, de la Grădinița cu P.P. nr.4 Măcin. Coordonatoarea acestei grădinițe, prof. Loredana Paraschiv, amintește că anul 2014 este Anul internațional al familiei – tocmai de aceea s-a urmărit punerea în valoare a părintelui, persoana care oferă stabilitate și siguranță în viața copilului. Cu mare plăcere, mămici și bunici au pregătit surprize dulci, natura