Judecătorii Curţii de Apel Craiova au hotărât vineri să mărească la zece ani de puşcărie pedeapsa primită de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, în dosarul de tentativă de omor calificat. Pedepse mai mari au primit şi unul din fiii lui Bercea, dar şi soţia acestuia, acuzată de instigare la mărturie mincinoasă.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, care a devenit cunoscut după ce fratele preşedintelui Traian Băsescu i-a botezat o nepoată, a fost arestat preventiv pe 20 februarie 2011, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt că şi-a înjunghiat unul dintre nepoţi, pe Ionuţ Anghel, zis Mercedes, de 17 ani, într-un bar din localitatea Drăgăneşti-Olt.
De pe patul Spitalului de Urgenţă Craiova, Ionuţ Anghel a povestit că, în timp ce juca biliard într-un bar din localitatea Drăgăneşti-Olt, unchiul său, Bercea Mondial, a intrat în local însoţit de Ambasador, fiul lui. După o scurtă altercaţie, Ambasador l-a imobilizat, iar Bercea l-a înjunghiat în spate cu un cuţit. După arestarea lui Bercea, Mercedes a susţinut că din cauza... anesteziei a declarat în faţa anchetatorilor că a fost înjunghiat de unchiul său. După ce a trecut efectul anesteziei, şi-a amintit că, de fapt, fusese înjunghiat de unul dintre fiii lui Bercea, un minor de 13 ani, care nu răspunde penal. Când a fost dus în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt pentru a fi audiat, Sandu Anghel, care până în acel moment fusese cercetat în zeci de dosare penale, însă scăpase basma curată de fiecare dată, a declarat: „Nu m-a arestat toată ţara şi mă arestează fraţii mei. Nişte proşti!“, a strigat Bercea Mondial, când a coborât din duba poliţiei.
Schimbarea declaraţiilor victimei şi ale altor martori din dosar nu i-a „impresionat“ pe procurori, care au dispus trimiterea în judecată a lui Bercea pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi t