În 1688, în al treilea an de domnie a lui Constantin Cantemir, sultanului începe să-i pută loialitatea Sucevei. Pe lîngă bir, pe drumul Stambulului poate fi zărit, călătorind în mijlocul unui pîlc de spahii, tînărul Dimitrie Cantemir. Suleiman al II-lea a pregătit pentru el o frumoasă carieră de ostatic. Dar lucrurile nu rămîn așa. La cei 15 ani ai săi, Dimitrie e mai bucălat și mai cîrlionțat decît personalul haremului și, în scurtă vreme, cîștigă concursul de perspicacitate "Miss Imperiul Otoman".

E instalat la Curte și descoperă aici o atmosferă de toleranță religioasă, întreruptă, de două-trei ori pe zi, de decapitarea unor creștini. Dar, pentru un tînăr familiarizat cu studiul sub teroarea fratelui mai mare, atmosfera e fertilă. Dimitrie bate bibliotecile și școlile din Constantinopole ca pe hoții de cai. În scurtă vreme el vorbește turca, araba și persana cu toți vînzătorii de sugiuc. Studiază logica, filozofia, geografia, muzica, istoria, medicina, teologia, folclorul, limbile occidentale, desenul și arhitectura, dar cel mai mult studiază posibilitățile de a scăpa viu din vizitele la sultan. Orice mutare pe care tatăl său viteaz și analfabet o face la sfatul boierilor, orice oaie lipsă din dările lunare sau orice virgulă mutată din cifra birului îl pot costa capul. Un cap în care stă îngrămădită mai multă cunoaștere decît a stat în tot spațiul carpato-danubian în ultimele patru veacuri. Dar bătrînul Cantemir izbutește să mențină trădarea în limite imperceptibile și tînărul lui fiu se poate adînci și mai mult în studiu. Cu o strălucită perfidie intelectuală, Dimitrie dă gata o istorie subiectivă a imperiului otoman care îi deschide uși nebănuite spre mila societății turce. Rînd pe rînd, sultanii îi comută pedeapsa, pașalele îi comandă mici tablouri cu sate incendiate, iar vizirii încep să-l invite la vizionări de execuții private. Dimitrie străluceș