În Apostroful lunii octombrie, primit astăzi în versiunea sa electronică, dau peste un dosar intitulat „Lucian Blaga şi «oratoria găunoasă» a lui Marin Ştefănescu“. Cred că l-am mai pomenit într-o „Intersecţie“ pe foarte puţin cunoscutul profesor de filozofie de la Cluj (mă refer, desigur, la Ştefănescu, nu la Blaga!), după ce găsisem la un buchinist, pe malul Senei, o carte intitulată Le Problème de la Méthode, publicată de acesta la Paris, în 1938. Volumul de aproape patru sute de pagini, apărut la Editura Félix Alcan, unde publicaseră toţi filozofii importanţi din Franţa, de la Bachelard la Blondel şi de la Bergson la Lévy-Bruhl, m-a intrigat: cu cartea în mînă, mă întrebam cum se face că la Cluj nimeni nu l-a pomenit niciodată pe acest autor care fusese coleg, în interbelic, cu Blaga şi D.D. Roşca. Şi, dacă am scris despre el, probabil că în acest context am scris.

În 2008, o Istorie a filozofiei româneşti, publicată de Ştefănescu în 1922, a fost reeditată de Constantin Schifirneţ şi, după cîte ştiu, în afara unei recenzii a lui Sorin Lavric dinRomânia literară, în acelaşi an, nimeni nu s-a mai referit la această lucrare. Am tot vrut să-mi procur cartea, dar, în scurtele mele sejururi în Romania, uitam mereu, prins fiind cu tot felul de activităţi. De ce a apărut acest foarte interesant dosar în Apostrof tocmai acum, la cinci ani de la apariţia volumului, nu ştiu; am înţeles însă, citindu-l, de ce nimeni nu l-a pomenit la Cluj pe Marin Ştefănescu în anii noştri de studenţie.

Iată ce scrie Constantin Schifirneţ în introducerea sa la volumul menţionat: „Bagdasar neagă orice valoare cărţii lui Ştefănescu: «Oricare ar fi explicaţia, un lucru dureros rămîne indubitabil: cultura filozofică românească înregistrează, într-o vreme de mare dezvoltare, o lucrare ca Le Problème de la Méthode, care, de ce n-am spune-o deschis, e un act de lèse-fil