Carmen Gurguiatu şi Cristian Ursu, Miss şi Mister Boboc la LPS Balul Bobocilor din acest an al Liceului cu Program Sportiv Focşani a avut loc aseară la Sala Balada, într-o atmosferă deosebită, creată la numerosul public ce şi-a încurajat favoriţii pe parcursul a două ore de spectacol.
Cinci perechi au încercat să demonstreze că merită să caştige titlul de Miss şi Mister Boboc 2013, însă numai una a reuşit. După cele cinci probe la care concurenţii au fost supuşi, respectiv prezentare, proba de perspicacitate, dans, originalitate şi ţinută de seară, Miss Boboc 2013 a fost desemnată Carmen Gurguiatu, iar partenerul acesteia, Cristian Ursu, a fost declarat Mister Boboc 2013. Carmen Gurguiatu este fiica antrenorului echipei de futsal “Progresul Focşani” şi administratorul Sălii Polivalente Focşani, Petrache Gurguiatu. Aceasta a primit premii de la sponsori, printre acestea şi o ţinută de seară. De altfel toţi concurenţii au fost cadorisiţi cu diplome şi premii diverse, astfel: titlul de Miss şi Mister Fotogenia le-au revenit Anei Maria Gurău şi lui Emilian Petrea, Miss şi Mister Originalitate au fost desemnaţi Roberta Pîrlog şi Alexandru Doagă, Miss şi Mister Eleganţă - Teodora Iacob şi Gabriel Taftă, iar Miss şi Mister Popularitate – Alexandra Baciu şi Bogdan Leuştean. Juriul a fost condus de profesorul de muzică Valentin Ticu, şi a avut în componenţă reprezentanţi ai sponsorilor, cărora li s-a alăturat directorul Direcţiei pentru Tineret şi Sport, Daniel Gongu. Pe portalul www.ziaruldevrancea.ro puteţi vedea un filmuleţ de la balul LPS. (A. M.)

Cin