Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat a murit după ce a furat o maşină de la firma unde lucra, apoi s-a răsturnat cu ea de pe un pod

Publicat in Gandul, vineri 1 noiembrie 2013 ·

Un bărbat de 34 de ani, agent de pază la o firmă din Buzău, a murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce a furat o maşină din curtea societăţii şi, fără să aibă permis, a plecat la drum provocând un accident la ieşirea din oraş, unde s-a răsturnat de pe un pod, de la câţiva metri înălţime.

În noaptea de joi spre vineri, bărbatul de 34 de ani a luat un autoturism din curtea societăţii la care era angajat ca agent de pază şi a pornit la drum, deşi nu avea permis de conducere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ieşirea din Buzău, pe un pod, din cauza lipsei de experienţă la volan, tânărul a pierdut controlul asupra maşinii şi a căzut cu autoturismul într-o râpă, de pe un pod, de la o înălţime de câţiva metri.

Bărbatul nu purta centură de siguranţă, iar în urma impactului a fost proiectat prin parbriz în afara autoturismului care a căzut peste el, tânărul murind sub greutatea maşinii.

"Din cauza vitezei neadaptate şi a lipsei de îndemânare a conducătorului auto, având în vedere că acesta nu deţinea permis de conducere, a pierdut controlul asupra autoturismului, care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din acest impact, conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului, care l-a comprimat, astfel că bărbatul a decedat", a declarat, imediat după accident, comisarul Silviu Dinu, de la Poliţia Rutieră Buzău.

Martorii accidentului spun că şi administratoirul drumului are partea lui de vină pentru acest accident întrucât în zonă parapeţii de protecţie ai podului au doar câţiva centimetri înălţime.

"Parapetul nu se pune la nivelul acesta, parapetul ar trebui sa fie puţin mai înalt pe un asemenea pod cu trafic intens. Dacă ar fi fost parapetul mai înalt cred că ar fi avut o şansă în plus să supravieţuiască, nu cred că mai ajungea în râpa aceea", a declarat unul dintre martorii tragediei.

"Dacă parapeţii erau la

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum o ora
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 24 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum 53 minute
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din Timiş, fără energie electrică din cauza vântului/ Sunt afectate 61 de localităţi din vestul ţării

News.ro acum o ora
Peste 11.600 de abonaţi din 33 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, din cauza vântului puternic de vineri dimineaţă. Echipele Reţele Electrice Banat se află pe teren pentru a remedia avariile. ”Peste 11.600 de abonaţi din

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 28 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Nicolae Ciucă, apel către liberali: Din inima Olteniei dăm semnalul mobilizării și victoriei de duminică! Singurul vot util este pentru PNL!

Libertatea acum 46 minute
Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a avut ultimul mare eveniment de campanie în județul natal, Dolj, alături de organizațiile și primarii liberali din Oltenia și Muntenia, cărora le-a cerut să se mobilizeze pentru victoria liberală în al

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°