Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Welcome Day pentru studenţii străini veniţi la Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 2 noiembrie 2013 ·

Universitatea din Craiova a organizat vineri o festivitate specială de bun venit pentru studenţii străini care prin programul de mobilităţi Erasmus au ales să urmeze stagii de pregătire practică şi teoretică în Bănie. În această etapă, au venit 25 de tineri din ţări precum Franţa, Spania, Grecia, Turcia, dar şi din Kazahstan - ţară cu care schimbul s-a făcut pe baza unor parteneriate de colaborare.

Tinerii care au venit să înveţe la Craiova au contract de studii pe un semestru sau chiar pe întreg anul universitar, la Facultatea de Mecanică, Facultatea de Automatică şi Electrotehnică, Facultatea de Ştiinţe Exacte. În această perioadă, ei vor frecventa obligatoriu şi un curs intensiv de limba română pentru a se putea descurca în oraş, dar şi pentru a se integra mai bine în rândul colegilor români. Reprezentanţii Universităţii din Craiova spun că acesta este primul val de cursanţi veniţi de peste graniţe şi că în perioada următoare sunt aşteptaţi şi alţi tineri.

„Ne bucurăm în fiecare an de creşterea numărului studenţilor străini. Acest lucru înseamnă că Universitatea din Craiova reprezintă o instituţie atractivă pentru toate colţurile lumii. Avem în sală studenţi din Kazahstan, studenţi din Franţa, din Grecia, Turcia, Spania. În semestrul acesta, la Universitatea din Craiova avem aproape 25 de studenţi străini. Numărul lor va creşte în semestrul următor, când aşteptăm al doilea val de studenţi străini şi vom face din nou «welcome day». Acest lucru reprezintă o deschidere imensă pentru universitatea noastră şi anul acesta avem bucuria unui grup de voluntari format din studenţi români de la toate specializările care reprezintă ceea ce noi numim «Erasmus Body», un tovăraş al studenţilor străini, care îi va ajuta să înveţe mai bine româneşte şi mai repede, şi să se acomodeze în universitate şi în oraş“, a precizat prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum o ora
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 31 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°