Atunci când sute de oameni se mobilizează pentru a susţine un act de caritate în beneficiul tinerilor înseamnă că societatea a înţeles că cea mai sigură şi de durată investiţie este aceea în tineri şi în educarea lor.
Acest lucru s-a înâmplat aseară, în cadrul specacolului caritabil „Dă Doamne la lume bine!”, aflat la a doua ediţie, organizat de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în Teatrul de vară amplasat pe pietonalul Bistriţa. Evenimentul vine în sprijinul construcţiei Centrului Misionar pentru Tineret „Preot Profesor Ioan Bunea”- aflat acum la nivelul acoperişului- şi a constat într-un adevărat regal de muzică populară, reunind nume sonore şi invitaţi de onoare.
Evenimentul a debutat cu o scurtă prezentare efectuată de coordonatorul proiectului, Pr. Tudor Mudure, care a expus relevanţa acestui demers, punctând totodată scopul şi finalitatea centrului- acela de a angrena tinerii în activităţi de formare, educare morală şi comunicare. Gazda spectacolului, renumitul interpret Alexandru Pugna, a coordonat şi prezentat minuţios fiecare moment al evenimentului. Reprezentanţi marcanţi ai folclorului românesc au acceptat provocarea de a susţine acest proiect, oferindu-le tuturor celor prezenţi o seară cu o puternică încărcătură emoţională.
Printre artiştii prezenţi pe scenă – care nu au solicitat niciun fel de onorariu- se numără: Nicolae Mureşan, Ioan Pop şi Grupul Iza, Cornelia Ardelean Archiudean, Alexandru Pugna, Domnica Dologa, Anuţa Motofelia, Nicolae Cioancă, Ioachim Spân, Mirela Petruş, Cristina Retegan, Gavril şi Mihai Vârva. Totodată a fost prezent în premieră grupul coral al Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi Bistriţa-Năsăud, elevi ai Liceului cu Program Sportiv Bistriţa şi ai Liceului de Muzică „Tudor Jarda”. Interpreţ