Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce şi cum se învaţă în şcolile profesionale?

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 1 noiembrie 2013 ·

De aproximativ doi ani, unele licee din Craiova au posibilitatea de a reînfiinţa clasele de învăţământ profesional, pentru a pregăti tinerii în diverse meserii. Nu foarte mulţi elevi au agreat acest tip de educaţie. În 2014, vom avea şi prima promoţie de absolvenţi, 190 la număr. De asemenea, pentru anul şcolar în curs, la învăţământul profesional s-au înscris 197 de elevi. Cum sunt pregătiţi aceştia ca să intre pe piaţa muncii, câte ore de practică fac pentru a asimila cunoştinţele necesare în domeniu, dar şi ce reacţii sunt din partea mediului economic sunt întrebări la care am încercat să răspundem mergând prin câteva licee craiovene care au astfel de clase.

Una dintre unităţile de învăţământ liceal care a agreat ideea de a relua învăţământul profesional este Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu“ din Craiova, care pregăteşte bucătari. Elevii fac practica, în principal, în laboratorul unităţii de învăţământ, acolo unde i-am găsit şi noi în plină activitate. Sub coordonarea profesoarei Aurelia Stoenescu, aceştia pregăteau salată de boeuf şi o prăjitură. Deşi am ajuns la orele prânzului, în laborator se lucra încă de la ora 8.00.

„Sunt la capitolul de preparare primară a produselor cu grad redus de complexitate. Astăzi am realizat prelucrarea primară a legumelor. După aceea am trecut la etapa de prelucrare termică şi am realizat preparatul salată de boeuf. Pregătim şi un desert, suntem în faza de asamblare şi urmează să punem preparatul la rece pentru solidificarea cremei. Activitatea a început de la ora 8.00 şi se lucrează şase ore pe zi, până la ora 14.00“, a explicat profesoara de instruire practică. Elevii lucrau de zor la preparate, dornici să înveţe cât mai multe lucruri pentru a le folosi în carieră. „În acest laborator mă pregătesc pentru profesia de bucătar. Mă gândesc la o carieră în străinătate, unde voi avea şi un salariu mai mare“, a declara

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București a fost internat de urgență în noaptea de Revelion. Vladimir Lipaev și-a pierdut cunoștința

Libertatea acum 44 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajuns la spital în noaptea de Revelion. Acesta s-a simțit rău, și-a pierdut cunoștința și o ambulanță SMURD l-a dus la Floreasca.

Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în noaptea de Anul Nou

News.ro acum 37 minute
Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev, miercuri dimineaţă, rănind cel puţin trei persoane şi deteriorând clădiri în două districte, au declarat oficialii oraşului, potrivit Reuters. Exploziile s-au auzit la scurt timp după

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 57 minute
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 39 minute
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 26 minute
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Video Marcel Ciolacu s-a tatuat în noaptea de Anul Nou. Mesajul care apare pe mâna premierului

Adevarul acum 33 minute
Cu puțin timp înainte de 12 noaptea, premierul Marcel Ciolacu a avut un ultim mesaj pe anul 2024 pentru cetățeni. Șeful Guvernului a transmis un videoclip în care apare tatuat pe mâna sa textul „Nu se mărește TVA-ul”. 

Mesajul Patriarhului pentru 2025: "Să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă"

Ziare.com acum 41 minute
Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă a vieţii cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi seriozitate, a transmis miercuri, 1 ianuarie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnându-ne să ne rugăm pentru pacea între pop

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum o ora
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Concertele anului 2025 la Bucureşti

G4Media acum 2 ore
Artişti renumiţi din toate genurile muzicale, din ţară şi din afară, vor urca în 2025 pe scenele bucureştene, oferind publicului momente de neuitat, transmite Agerpres. Matteo Bocelli, Richard Clauyderman, Proconsul, Irina Rimes, Holograf, Mircea Ba

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

Vremea

București
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

3°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°