O reţea de socializare nu strică, mai ales dacă tânărul cunoaşte ceva tehnici de comunicare, bagă diacritice în caractere şi poartă ironia în fiecare modul împachetat şi trimis sub forma unui mesaj public ce va fi salvat în „istorie”. Partea defectuoasă e că, sub forma anonimatului, ca în vechile vremuri când poşta primea plicuri nesemnate, cei mici – tineri şi nevinovaţi – joacă o piesă de teatru plină de mediocritate. De când a aparut ask-ul, un fel de SRI pueril, cei cu timp liber şi chiulangii în stil regesc fac o prezentare de citate vulgare, primitive şi stupizenii ce primesc like-uri. Orice întrebare îşi are răspunsul! E de speriat! O turmă zace inconştientă şi vrea dezvoltare personală, experienţă şi şansa unei vieţi bune, fără grija zilei de mâine. Domnişoarele inocente și cu buletinul proaspăt eliberat se îndrăgostesc de fondul de ten, un creion de ochi şi alte accesorii irezistibile, din dorinţa de a şterge orice urmă de copilărie de pe mapamond. Colantul accesat până la venirea marilor zăpezi cade pradă unor momente penibile, iar celulita atrage ca un magnet comentatorii plini de texte culese cu japca de pe maidan – au impresia că fac un cancan expus publicului larg (şi televiziunea îşi are partea ei de vină!). Orice pocnitoare de telefon poate avea internetul servit pe „ţeavă”, iar comunicarea online începe să semene cu un handicap social major. Prescurtările sunt radicale, pozele sunt tot mai impunătoare, iar consecvenţa lor este „pedepsită” de public printr-un zvon dat adevăraţilor prieteni care, fără să facă analiză pe text, postează pe o pagină dedicată, gen „Gossip”, bârfe recente, fragile şi care nu sunt vizualizate cu atenţie de părinţi – altfel se luau măsuri drastice, zic şi sper eu în minima decenţă a imaginaţiei mele.

Deşi e veche această chestiune, funcționalitatea acestui sistem tineresc, dar fără neuroni, se multiplică şi se cântă