Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouã campanie a IPJ: «Autoturisme în sigurantã»

Publicat in Monitorul de Vaslui, vineri 1 noiembrie 2013 ·

În perioada octombrie – decembrie 2013, Inspectoratul de Politie al Judetului Vaslui desfasoarã o campanie de prevenire a furturilor din autoturisme.

Campania “Autoturisme în sigurantã” are ca scop informarea proprietarilor de autovehicule cu privire la modul de protejare a bunului propriu, în special al celor din autovehicule. Activitãtile de pregãtire antiinfractionalã vor fi desfãsurate cu precãdere în municipiile Vaslui si Bârlad, prin organizarea de întâlniri ale politistilor cu grupuri tintã (asociatii de proprietari, asociatii profesionale, angajati ai unor institutii sau societãti de transport, instructori si cursanti de la scolile de soferi). Promovarea campaniei se va realiza si prin transmiterea de mesaje cu sprijinul massmedia, dar si prin distribuirea unor materiale informativ-preventive. Pe parcursul întâlnirilor, politistii vor prezenta participantilor aspecte de interes privind furturile din autoturisme si care sunt mãsurile de protectie pe care le pot lua pentru a nu cãdea victime ale unor astfel de infractiuni. Pentru a preveni furturile din autoturisme, nu lãsati la vedere, în interiorul masinii, diferite bunuri de valoare (dispozitive antiradar, sisteme GPS, genti, borsete, aparatura electronicã etc.), chiar dacã lipsiti pentru scurt timp. În statiile de alimentare cu carburanti, pe timpul achitãrii contravalorii combustibilului, actionati sistemul de închidere a usilor. Pe perioada deplasãrii cu autoturismul (în special persoanele de sex feminin), actionati sistemul de închidere al usilor (astfel, veti evita sã fiti deposedati la semafor de geanta ce se aflã în interiorul masinii). Când pãrãsiti autoturismul, geamurile trebuie sã fie întotdeauna închise complet. De asemenea, pe toate rotile autoturismului fixati dispozitive antifurt. Inscriptionati numãrul de înmatriculare al autoturismului pe obiecte usor demontabile (casetofoane, bate

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Zelenski merge în Germania pentru a-şi mobiliza aliaţii înainte de începerea mandatului lui Trump

News.ro acum 2 ore
Volodimir Zelenski se întâlneşte joi în Germania cu aliaţii Ucrainei sub egida Statelor Unite pentru a discuta despre ajutorul militar al acestora, cu unsprezece zile înainte de începerea mandatului lui Donald Trump, care şi-a exprimat scepticismul

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Virusul HMPV din China, confirmat în România. Primul caz de îmbolnăvire s-a înregistrat la o femeie care nu a călătorit în străinătate

HotNews acum o ora
Medicul şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, a anunţat, miercuri, confirmarea unui caz de metapneumovirus uman (HMPV), virusul respirator care se răspândeşte în nordul Chinei, în special în rândul copiilor sub 14 ani, potrivit News.ro. Pacienta, în vâ

Sindicatele cer majorări salariale Proteste în sistemul de apărare și ordine publică pe 17 ianuarie

Ziua Constanta acum 23 minute
Polițiștii, jandarmii și militarii protestează pentru drepturi salariale egale pe 17 ianuarie 2025, între orele 12.00 – 16.00. Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, declanșează acțiuni de protest co

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 9 ianuarie, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 23 minute
Sfantul Polieuct a fost ostas in armata romana si a trait in secolul al III lea, in vremea imparatilor Deciu si Valerian. Nerah, prietenul cel mai bun al lui Polieuct, era crestin si ajunge sa fie cuprins de intristare pentru ca isi stia prietenul o

Politico, după stabilirea datei alegerilor prezidenţiale în România: „Există riscul ca rezultatul să fie similar”

Adevarul acum 39 minute
Dacă nu va fi interzis, ultranaţionalistul Călin Georgescu pare foarte bine plasat în cursa pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale care se vor relua în luna mai, a scris miercuri seara publicația Politico.

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 12 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Blinken: Invazia Groenlandei „nu se va întâmpla”

News.ro acum 10 ore
Şeful diplomaţiei Statelor Unite, Antony Blinken, a respins miercuri comentariile preşedintelui ales Donald Trump în legătură cu dorinţa de a prelua controlul asupra Groenlandei spunând că este o idee proastă care nu merită discutată, relatează POLI

Vremea

București
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

7°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
joi

-1°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

3°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°