Călătorul de azi poate ajunge în Ravenna de unde doreşte – de la Veneţia, Bologna ori Roma – şi cu ce doreşte: maşină, tren, autobuz ori pe mare, cu vaporul. Acum sute de ani, Ravenna era înconjurată, pe o parte, de o fortăreaţă naturală, formată din smârcuri nesfârşite, iar de altă parte era marea ce se întindea spre alte ţinuturi. Să ajungi la Ravenna însemna o aventură nebunească. „Era, de fapt, o adunătură de locuinţe înălţate pe stâlpi, aşezate în jurul unor insule mici asemeni lagunei veneţiene”, consemna un cronicar al acelor vremuri. Acesta a fost însă norocul Ravennei şi a ajutat-o să iasă în lume. În timp ce autobuzul mă ducea de la Faenza la Ravenna şi priveam pe geam întinderile verzi de vii şi măslini, încercam să-mi imaginez acest loc acum mai bine de 2000 de ani, cu orizonturi largi, pustii şi ape cât cuprinde. În liniştea Ravennei a stat Iulius Cezar singur şi hotărât să îşi adune forţele şi să pornească în marea expediţie a trecerii Rubiconului, să cucerească Roma, să-l alunge pe Pompei – şi astfel a început povestea unui faimos şi puternic imperiu al omenirii. Probabil că locuitorii de atunci ai Ravennei nu s-au gândit niciodată că aşezarea lor izolată, liniştită şi aproape inaccesibilă va putea să devină atât de importantă în istorie şi că, peste secole, va ajunge un loc atât de căutat de turişti din lumea toată; turişti avizi să soarbă din priviri cele opt monumente înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO, să vadă mausoleul lui Teodoric şi al Gallei Placidia, cu mormintele lor imense, goale, eterne, şi bisericile din care scânteiază mozaicuri şi unde grandoarea se ascunde în fiecare piatră colorată. Dacă nu ar fi fost izolată, departe de restul lumii şi greu de atins, Ravenna nu ar fi avut vreodată şansa de a fi fost aleasă capitală, decizie luată de Stilicon, cel mai important general al împăratului Flavius Honorius. Aici s-a stabilit în anul 402