-AA+A
Studii științifice în Peștera Tăușoare În acestă perioadă, la Peștera de la Izvorul Tăușoarelor și în aria protejată supraterană se desfășoară diverse activități științifice, având ca obiect studii de mediu biotic și fizic. Aplicațiile științifice, susținute de echipe complexe de cercetători din cadrul Institului de Speologie ”Emil Racoviță” (București și Cluj Napoca) fac parte din proiectul ”Sistem de management eficient al sitului de importanță comunitară și ariei protejate de interes național Peștera Tăușoare”, având ca obiectiv principal realizarea unui plan de management al ariei protejate.
Pentru culegerea datelor științifice despre mediul cercetat se folosesc dataloggere de ultimă generație, care culeg date relevante despre peșteră și fauna acesteia. În paralel cu realizarea profilului științific al peșterii se face o recartare a cavernamentului, folosindu-se tehnica GIS, în urma căreia se vor obține produse cartografice în format electronic, adaptabile și cu un grad de aproximare foarte mic.
Cu caracter de unicitate pentru studiul hidrologic merită menționată folosirea, în premieră pentru România și pentru Europa de SE, a unei aparaturi submerse care culege date complexe referitoare la debitul apei subterane, temperatură și adâncime. Aceste date, corelate cu cele culese de biospeologi, vor deschide noi posibilități de conservare a habitatului de hibernare pentru speciile protejate de liliecii, care se adăpostesc în această peșteră.
Scopul acestor studii științifice este elaborarea unui plan de măsuri pentru conservarea biodiversității din aria protejată, precum și stabilirea unor limite pentru activitățile antropice care se pot desfășura în peșteră. În conformitate cu Regulamentul de funcționare a peșterii, activitățile permise sunt cele științifice, documentare, educative, explorative și speoturistice.
Proiectul ”Si